Publicitate
Șeful adjunct al Centrului Rus de Coordonare din Siria, Oleg Egorov, susține că o aeronavă An-26 a Forțelor Aerospațiale ruse a evitat o coliziune cu două drone americane în spațiul aerian din nordul Siriei.
An-26 rus
"Așa-numita Coaliție internațională antiteroristă condusă de Statele Unite continuă să efectueze zboruri ilegale cu drone dotate cu echipamente ofensive, în spațiul aerian al Republicii Arabe Siriene", a susținut generalul Egorov.
Potrivit acestuia, incidentul s-a produs pe 3 octombrie la ora 4:25 GMT, când aeronava de transport An-26, care zbura pentru a aproviziona cu proviziile militare necesare unitățile grupării ruse de trupe dislocate în nordul Siriei, a fost nevoită să efectueze manevre pentru a evit o coliziune cu dronele americane MQ-9 și MQ-1.
Egorov ținut să precizeze că nu este prima dată când armata americană încalcă prevederile Memorandumului de înțelegere privind prevenirea accidentelor și asigurarea siguranței zborurilor în timpul operațiilor din Siria.
Intervenția Rusiei în războiul din Siria
Declanşată oficial la 30 septembrie 2015, intervenţia militară a Rusiei în Siria a transformat criza siriană, care a început în 2011 ca o rebeliune împotriva regimului Bashar al-Assad, într-un conflict militar internaţional.
În seara zilei de 30 septembrie 2015, Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse anunţa că a declanşat, 'în conformitate cu decizia Comandantului Suprem al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, Vladimir Putin', atacurile ţintite asupra poziţiilor grupărilor teroriste în Siria.
Anunţul a intervenit după ce, timp de luni de zile, armata rusă a susţinut trupele guvernului Assad cu arme şi a desfăşurat o serie de exerciţii militare pe teritoriul sirian.
Astfel, la începutul anului 2013, Rusia a desfăşurat primele, de la căderea URSS, manevre navale de amploare în largul coastelor siriene, pentru ca la începutul lui septembrie anul curent presa americană să constate o intensificare a tranzitării navelor de război ruse prin strâmtoarea din Marea Mediterană.
De asemenea, în aceeaşi lună agenţiile de presă informau că Rusia construieşte o pistă de aterizare pe aeroportul din Latakia şi poziţionează tancuri în apropiere de acest aeroport.
Obiectivul intervenției militare din Orient, în Siria, a fost pe plan geopolitic asumarea de către Moscova a unui rol de jucător la nivel mondial. Totodată, intervenția rusă a contribuit la rămânerea la putere a dictatorului Bashar al-Assad, un aliat al președintelui rus Vladimir Putin.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News