Rusia susţine că SUA ar dezvolta arme biologice în Georgia

S.I. Catalin |
Data publicării:
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov

Ministerul Apărării rus a declarat joi că ar exista dovezi că SUA au făcut experimente 'cel mai probabil' pe oameni în cadrul dezvoltării unor arme biologice într-un laborator pe care îl gestionează în Georgia.

'Cel mai probabil, sub aparenţa unor investigaţii paşnice, SUA îşi sporesc potenţialul militar biologic' la Centrul de cercetări în domeniul sănătăţii publice Richard Lugar, în Georgia, a declarat într-o conferinţă de presă, la Moscova, generalul Igor Kirillov, comandantul Forţelor de apărare nucleară, biologică şi chimică din cadrul armatei ruse, potrivit agenţiilor de presă EFE şi TASS.

În acuzaţiile sale, Rusia se bazează pe documentaţia prezentată recent de către fostul ministru georgian al securităţii naţionale, Igor Ghiorgadze, refugiat la Moscova din 1995, după ce a fost acuzat că a organizat un atac cu bombă împotriva preşedintelui de atunci al Georgiei, Eduard Şevardnadze.

Ghiorgadze a declarat în septembrie că laboratorul, situat în apropiere de Tbilisi şi numit după numele fostului senator republican american Richard Lugar, produce bacterii şi viruşi care ar putea fi folosite ca arme biologice.

Generalul Kirillov a acordat credibilitate joi documentelor prezentate de Ghiorgadze, conform căruia cel puţin 73 de persoane au decedat din 2015, ca rezultat al experimentelor cu agenţi biologici sub masca unor studii clinice a unui medicament din SUA, efectuate la Centrul Richard Lugar.

'Experimentele s-au încheiat cu moartea masivă a pacienţilor. În pofida decesului a 24 de persoane numai în decembrie 2015, studiile clinice au continuat, prin încălcarea standardelor internaţionale şi împotriva voinţei pacienţilor. Aceasta a dus la moartea altor 49 de oameni', a spus Kirillov.

Moartea simultană a atâtor voluntari 'ne dă motive să presupunem că la centrul Lugar au fost efectuate teste asupra unui component chimic sau a unui agent biologic cu mortalitate ridicată', sub masca studiilor clinice ale unui medicament, a afirmat comandantul rus.

Potrivit generalului Kirillov, SUA ar fi desfăşurat astfel de teste la mijlocul secolului trecut în Guatemala, unde aproape 1.500 de persoane au fost infectate cu agenţi patogeni de sifilis şi gonoree.

'Americanii au infectat deliberat pacienţi cu afecţiuni psihice cu aceşti agenţi patogeni. În consecinţă, aproape jumătate dintre pacienţi au decedat. Faptul experimentelor ilegale a fost admis în 2010 de către preşedintele Statelor Unite (Barack) Obama', a adăugat el.

Generalul rus susţine că programul de arme biologice al Pentagonului include dezvoltarea de laboratoare nu numai în Georgia, ci şi în alte foste republici sovietice.

'Amenajarea unor laboratoare continuă pe teritoriul Ucrainei, Azerbaidjanului şi Uzbekistanului', pretinde generalul Kirillov.

Ministerul Apărării din Uzbekistan - fostă republică sovietică din Asia Centrală - a declarat joi agenţiei de presă Interfax că 'nu dispune de informaţii' despre eventuale laboratoare americane pe teritoriul republicii.

Acuzaţiile generalului rus la adresa SUA intervin în contextul în care NATO şi UE au somat joi Moscova să pună capăt atacurilor cibernetice masive împotriva Occidentului, după ce Olanda a dezvăluit că a dejucat în aprilie un atac cibernetic împotriva Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) pus la cale de patru agenţi ai Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU) pe care Olanda i-a expulzat de pe teritoriul său. În acelaşi timp, SUA au inculpat şapte agenţi GRU pentru atacuri cibernetice. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel