''Gazprom nu doar îşi îndeplineşte toate obligaţiile, dar le îndeplineşte inclusiv depăşindu-le'', a spus Lavrov la o întâlnire cu reprezentanţi ai Asociaţiei companiilor europene.
''În actuala situaţie de creştere puternică a preţurilor hidrocarburilor, în special la gaze naturale, şi la electricitate în ţările UE, este evident că trebuie să cooperăm mai strâns în acest domeniu'', a apreciat şeful diplomaţiei ruse, citat de Agerpres.
El a subliniat că Rusia ''este dispusă să ajute Europa să depăşească această criză, dar Europa trebuie să înţeleagă necesitatea unor paşi reciproci'', fără a menţiona care ar fi aceştia.
Moscova a cerut anterior aprobarea cât mai rapidă de către organismele de reglementare europene a gazoductului Nord Stream 2, care transportă gaze naturale din Rusia direct în Germania prin Marea Baltică.
Lavrov a respins acuzaţiile unor state conform cărora Rusia este responsabilă pentru actuala criză a gazelor în Europa şi a estimat că în această privinţă ar trebui să se vorbească despre responsabilitatea acelora care nu au ţinut cont în planificările lor de condiţiile meteo sau de posibilitatea unor surse alternative de aprovizionare. Conform Moscovei, în lipsa unor contracte pe termen lung cu Rusia ţările UE sunt acum nevoite să plătească preţuri record pentru gazele naturale, de peste 1.000 de dolari metrul cub.
De asemenea, a continuat Lavrov, directivele europene care impun separarea companiilor pentru a garanta concurenţa pe piaţă reprezintă ''unul din motivele pentru care capacităţile Nord Stream 1 au fost utilizate numai la 50% şi la fel se va întâmpla cu cele ale Nord Stream 2 dacă totul decurge bine cu certificatele şi permisele''.
Ministrul rus a asigurat că Rusia este favorabilă unei securităţi energetice colective a Europei, dar pentru aceasta trebuie puse pe masă toate preocupările şi toţi factorii care au cauzat această criză şi să se caute un echilibru între diferitele interese.
Pe de altă parte, el a susţinut că Rusia nu-şi poate creşte rapid livrările de gaze către Europa fără ca mai întâi să fie semnate noi contracte, idee transmisă în aceeaşi zi şi de preşedintele Vladimir Putin.
''Nu este un secret pentru nimeni, şi am declarat-o de mai multe ori la mai multe niveluri, inclusiv la cel mai înalt nivel, că Rusia este interesată de aceasta şi este dispusă să discute imediat semnarea unor noi contracte, care să ofere o acoperire unică împotriva fluctuaţiilor pieţelor, cum sunt cele pe care le vedem astăzi'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Acesta a susţinut că Rusia nu foloseşte energia ca instrument de şantaj politic, ci Statele Unite procedează astfel, dând în sprijinul acestei afirmaţii exemplul sancţiunilor prin care Washingtonul a încercat să oprească realizarea gazoductului Nord Stream 2.
''Nici măcar în momentele cele mai dificile Rusia nu a încercat vreodată să oprească livrările (de gaze). Acest lucru nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla niciodată'', a asigurat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin.
Acesta din urmă a pus marţi pe seama tranziţiei către energia verde şi investiţiilor reduse în industria extractivă ceea ce el a descris drept ''isteria şi o anumită confuzie'' pe pieţele europene, unde preţurile la energie cresc vertiginos. Tranziţia Uniunii Europene către energia verde ar trebui să se desfăşoare într-un mod lin, nu prin ''decizii dezechilibrate'' şi ''paşi drastici'', a argumentat preşedintele rus.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News