Președintele rus Vladimir Putin a anunțat pe 18 martie că a ordonat armatei, în urma unei convorbiri cu omologul său american Donald Trump, să înceteze atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene timp de 30 de zile. Câteva zile mai târziu, Statele Unite au anunțat că au ajuns la un acord cu Rusia, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte.
Cu toate acestea, notează AFP, se menține o anumită incertitudine cu privire la data reală de începere, data de încheiere și condițiile acestui moratoriu, iar atât Kievul, cât și Moscova se acuză reciproc aproape zilnic de încălcarea lui.
Întrebat miercuri când va expira moratoriul, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a ocolit întrebarea.
'Vă vom ține la curent, dar nu sunt pregătit să vă comunic decizia luată', a declarat el în cadrul briefingului zilnic.
Rusia afirmă că moratoriul a intrat în vigoare pe 18 martie pentru 30 de zile.
Miercuri, Ministerul rus al Apărării a acuzat din nou Ucraina că a desfășurat lovituri împotriva infrastructurii sale energetice, în ciuda acordului.
Pe de altă parte, atacurile aeriene rusești continuă în Ucraina. Un atac cu rachetă a ucis duminică 35 de persoane la Sumî (nord-est), potrivit autorităților ucrainene, unul dintre cele mai letale atacuri de la începutul conflictului.
Donald Trump, care vrea să pună capăt conflictului cât mai repede posibil, propusese inițial o încetare a focului necondiționată și completă, al cărui principiu a fost acceptat de Kiev, dar respins de Vladimir Putin.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News