"Să spunem că dl Macron dă dovadă de un sprijin absolut pentru regimul ucrainean și declară că Republica Franceză este gata să participe direct la conflictul militar", a declarat Peskov pentru agențiile de presă ruse.
El a calificat declarațiile președintelui francez drept "extrem de provocatoare", subliniind că acestea ar putea "crește tensiunile pe continent" și nu ar aduce nimic pozitiv.
"A instrui pe cineva în vest, care este o zonă liberă în Ucraina, nu este agresiv", a explicat Macron.
Tensiunile franco-ruse au escaladat după ce președintele francez a menționat posibilitatea trimiterii de instructori francezi în Ucraina și nu a exclus trimiterea de soldați francezi. În replică, Kremlinul a avertizat că soldații francezi ar putea fi vizați dacă vor fi trimiși în Ucraina.
Mirage 2000 și F-16 pentru Ucraina
Mirage 2000 e primul avion occidental confirmat că va fi donat Ucrainei, după F-16 americane așteptate în această vară.
Franța trece printr-un proces de înlocuire a Mirage 2000 cu Rafale.
Amintim că în ianuarie 2024, Comandamentul Forțelor Aeriene Ucrainene, Mikola Oleshchuk, a declarat într-un comunicat că avionul de luptă multi-rol F-16 este o prioritate absolută, dar nu este exclus ca pe ''cerul ucrainean'' să apară și avionul american A-10 Thunderbolt II și cel francez Mirage-2000D.
La momentul respectiv, Oleshchuk a ţinut să precizeze ca "este posibil ca, de ce nu, capacitățile de luptă ale bombardierelor Su-24M să fie susținute de avioane Mirage-2000D".
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News