Politicianul rus de opoziție și criticul războiului din Ucraina, Vladimir Kara-Murza, a fost transferat dintr-o închisoare din Moscova într-o colonie penală de maximă securitate din Siberia, unde urmează să-și ispășească pedeapsa de 25 de ani, a declarat avocatul său, duminică.
Jurnalistul și activistul de opoziție Kara-Murza în vârstă de 42 de ani a fost închis în aprilie anul trecut și a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în această primăvară. Niciun alt adversar politic al lui Vladimir Putin nu a primit până acum o pedeapsă atât de mare în Rusia (Alexei Navalnîi a fost condamnat, în august a.c., la încă 19 ani de închisoare. Opozantul ruse executa deja o pedeapsă de 12 ani de detenție).
Acuzațiile împotriva lui Kara-Murza au provenit dintr-un discurs pe care l-a ținut cu câteva săptămâni înainte de arestarea sa în Camera Reprezentanților din Arizona, în care a condamnat invadarea Ucrainei de către Rusia.
Mutarea a durat trei săptămâni
Duminică, avocatul său Vadim Prohorov a informat despre transferul lui Kara-Murza de la Moscova la închisoarea Omsk din Siberia, a informat agenția AP. Potrivit lui Prohorov, transferul din centrul de detenție din Moscova a durat mai puțin de trei săptămâni. Transporturile de prizonieri ruși, de obicei cu trenul, sunt renumite pentru lungimea lor. Adesea, călătoria lor durează săptămâni, timp în care aproape nu sunt disponibile informații despre ei.
Omsk este un oraș cu peste un milion de locuitori și este situat la aproximativ 2.700 de kilometri est de Moscova. Deținuții care ispășesc pedepse lungi în închisorile rusești sunt cel mai adesea trimiși în colonii îndepărtate. Călătoria durează de obicei câteva săptămâni, cu opriri la diferite închisori din țară.
După ce a fost pus sub acuzare, Kara-Murza și menținut declarațiile: „Sunt vinovat doar de un singur lucru. Am eșuat prin faptul că nu am reușit să-i conving suficient pe compatrioții mei și pe politicienii mei din țările democratice despre pericolul pe care actualul regim de la Kremlin îl reprezintă pentru Rusia și întreaga lume”, a spus Kara-Murza.
Oamenii apropiați lui Vladimir Kara-Murza sunt îngrijorați de sănătatea acestuia, care este foarte fragilă având în vedere că suferă de polineuropatie, care se caracterizează prin afectarea simultană a mai multor nervi periferici din tot corpul, iar în cazul lui este rezultatul a două încercări de otrăvire.
Kara-Murza a fost coordonatorul mișcării de opoziție Rusia Deschisă, care a fost fondată de fostul cel mai bogat rus și mai târziu prizonier al regimului președintelui Vladimir Putin, Mihail Hodorkovski.
Așa cum arăta și Kommersant, cazul Kara-Murza este primul din Rusia în care se aplică articolul modificat privind trădarea. Potrivit acesteia, nu numai transferul de informații secrete, ci și acordarea de asistență altor țări sau organizații în activități îndreptate împotriva securității Rusiei pot fi recunoscute drept trădare.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News