Rusia se pregătește să ”elibereze” teritorii NATO: Armata rusă extinde baze militare la frontiera scandinavă și stochează aproape toată producția de tancuri T-90M

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Armata rusă. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
Armata rusă. Foto: Ministerul Apărării din Rusia

Rusia a început construcția intensivă de baze militare de-a lungul frontierei cu Finlanda. În același timp, rușii își repară și extind căile ferate care duc spre frontierele cu Finlanda, Norvegia și Estonia.

Moscova ne-a arătat că declanșarea unui război are nevoie doar de justificări, nu de aprobări.

Rusia are deja justificările (NATO o amenință) și lucrează intensiv la construirea infrastructurii militare ofensive, iar în același timp crește masiv producția militară. Apropo, rușii cresc producția de armament, dar echipamente noi nu apar în Ucraina. Practic, Rusia începe să producă mai mult decât pierde pe frontul din Ucraina, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la pregătirile Armatei ruse pentru un atac asupra țărilor aliate.

Dar să revenim la cazărmile sau depozitele pe care le extind/construiesc/modernizează rușii la frontiera cu NATO. 

Potrivit WSJ, imaginile satelitare, surprinse în anii 2021/22 și 2025, relevă o extindere pe scară largă a facilităților miitare ruse de la granița scandinavă:

  • Un nou sediu ce va găzdui zeci de mii de soldați se construiește lângă Petrozavodsk, aflat la 160 km est de granița cu Finlanda;

  • Noi cazărmi se construiesc lângă Kamenka, care se află în apropierea orașului rusesc Vyborg, tot lângă granița cu Finlanda;

  • Depozitele de armament sunt modernizate la Sankt Petersburg;

  • Rusia construiește, de asemenea, un nou oraș militar, Sputnik, lângă Severomorsk, la granița Rusiei cu Finlanda și Norvegia.

  • Am lăsat la urmă unul dintre indiciile care seamănă izbitor cu acțiunile pre-invazie în Ucraina - când rușii au adus pe front provizii masive de sânge, pregătit pentru transfuzii: Rusia pregătește domeniul medical și reconstruiește un spital militar de la Sankt Petersburg.

Rețeaua feroviară se extinde. Tot la frontiera cu NATO. În decembrie, a fost reînființată brigada militară feroviară, responsabilă de amplasarea liniilor ferate. Liniile merg de-a lungul graniței cu Finlanda, spre nord, până la granița cu Norvegia și spre sud, până la Estonia.

„Există aproximativ zece locuri de-a lungul frontierei ruso-finlandeze pe unde aceasta poate fi traversată cu forțe mecanizate”, a subliniat Juha Kukkola, profesor la Universitatea Națională de Apărare din Finlanda din Helsinki.

 

Rușii se simt „amenințați” și, doar în 2024, au format două noi armate, 14 divizii și 16 brigăzi

Armata rusă, exerciții cu artilerie Grad / Foto: Ministerul rus al Apărării

Acum mai bine de un an, pe 05 martie 2024, ministrul de atunci al apărării, Serghei Șoigu, anunța că, prin decret al președintelui Federației Ruse, au fost reînființate Districte Militare Moscova și Leningrad, care - în perioada 2010-2024 - au fost comasate, formând Regiunea Militară Vest.

Tot în martie, Șoigu anunța că, până la sfârșitul lui 2024, vor fi formate două armate de arme întrunite, 14 divizii și 16 brigăzi.

Brigăzile vor fi crescute la nivel de divizie, după ce numărul militarilor lor se va tripla, ajungând la 10.000, au declarat serviciile de informații occidentale.

În ianuarie 2023, Șoigu, declara că ar fi necesară formarea unui corp de armată în Republica Karelia. În același timp, trebuie reorganizate șapte divizii de infanterie moto în Regiunile Militare Vest, Centru și Est, precum și la Flota de Nord.

 

Recrutare și acumulare de armament 

Un tanc rusesc T-90M vopsit în culori specifice zonelor deșertice se îndreaptă spre expoziția internațională de armament IDEX 2025 în cala unui avion An-124. Sursa foto: Rostech.

Obiectivul final trasat de Putin este ca forțele armate să numere 2,4 milioane de oameni, iar estimările occidentale arată că Moscova recrutează lunar între 30.000 și 40.000 de militari, după ce vara trecută erau recrutați aproximativ 25.000 de ruși. Un număr mai mare permite rotația trupelor în Ucraina și construirea de noi unități, comentează experții.

Așa cum arătam la îneputul materialului, Rusia își mărește și producția de arme.

Dacă în 2021 a produs 40 de tancuri T-90M, acum produce/modernizează anual aproximativ 300 de tancuri, arată publicația citată.

Totuși, s-ar părea că niciunul dintre blindatele moderne nu se îndreaptă spre frontul din Ucraina, ci rămâne în Rusia, pregătit pentru utilizare ulterioară, declară un oficial militar finlandez de rang înalt.  Rareori apar în filmări din față, darămite să mai fie văzute tancuri T-90M distruse.

Producția de tunuri și muniții a crescut, de asemenea, cu 20% Rusia cheltuiește aproape 6% din PIB-ul său pentru apărare în acest an, comparativ cu 3,6 procente anul trecut. SUA cheltuie 3,4% din PIB, iar media NATO e la 2%.

 

Rusia vrea să schimbe arhitectura de securitate europeană

„Dacă vă întrebați cât de curând ar putea armata rusă să desfășoare o operațiune limitată împotriva statelor baltice, este destul de curând”, a avertizează Michael Kofman de la Programul Rusia și Eurasia de la Carnegie din Washington.

Serviciile daneze de informații avertizau în februarie că Rusia ar putea declanșa un război major în Europa în termen de 5 ani dacă este convinsă de slăbiciunea NATO. Un posibil armistițiu în Ucraina ar putea scurta această perioadă.

Balticii sunt mai precauți și preconizează o perioadă de pregătiri de 2-3 ani, după ce războiul din Ucraina se va fi oprit. Într-adevăr zona statelor baltice pare cea mai vulnerabilă, dar nici Republica Moldova nu este în siguranță, Rusia având aici la dispoziție un arsenal întreg de măsuri de război hibrid care includ Transnistria, Găgăuzia și rețaua Șor.

„Nu avem mult timp”, a declarat ministrul polonez al apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz. „Trebuie să construim o alianță puternică, un sistem de comandă puternic și forțe armate bine echipate”, conchide oficialul polonez.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel