Rusia salută poziția Indiei față de războiul din Ucraina. Marea problemă a „relației” e însă China

DefenseRomania Team |
Data publicării:
Militari ucraineni din cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale. Sursa Foto: Forţele Armate Ucrainene.
Militari ucraineni din cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale. Sursa Foto: Forţele Armate Ucrainene.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a salutat vineri, la New Delhi, ceea ce el a numit abordarea echilibrată a Indiei faţă de războiul din Ucraina, relatează Agerpres, care citează AFP.

Publicitate

India, pe care preşedintele american Joe Biden a considerat-o "ezitantă" în răspunsul său faţă de invazia rusă din Ucraina, a refuzat să se alăture voturilor de condamnare a Rusiei la Naţiunile Unite.

"În aceste zile, colegii noştri occidentali şi-ar dori să reducă orice problemă internaţională semnificativă la criza din Ucraina", a declarat, în limba engleză, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov în cadrul unei întâlniri cu omologul său indian S. Jaishankar în cursul vizitei pe care o efectuează la New Delhi.

"Noi apreciem că India înţelege această situaţie cu toate faptele şi nu doar în mod unilateral", a spus el în continuare.

"Prietenia este cuvântul cheie pentru a descrie istoria relaţiilor noastre, iar relaţiile noastre au fost în trecut foarte susţinute în numeroase momente dificile", a adăugat Lavrov.

La cinci săptămâni după invazia Rusiei din Ucraina, Lavrov a sosit în capitala indiană joi seara venind din China, unde a anunţat apariţia unei noi ordini mondiale visate de cele două ţări.

Aliatul chinez al Moscovei a reafirmat prietenia "fără limite" a celor două ţări în faţa SUA.

 

Ingrijorarea Indiei este China



New Delhi, pe de altă parte, împărtăşeşte îngrijorarea Occidentului faţă de afirmarea Beijingului în Asia-Pacific.

Ultima confruntare între militarii chinezi şi indieni pe linia de control, la graniţa dintre Tibet şi regiunea indiană Ladakh, datează din iunie 2020. Ciocnirea s-a soldat cu 20 de morţi de partea indiană, potrivit New Delhi, şi patru morţi de partea chineză, conform Beijingului.

"Rusia va fi partenerul mai mic în această relaţie cu China. Şi cu cât China va avea mai multă influenţă asupra Rusiei, cu atât acest lucru va fi mai puţin favorabil pentru India", a declarat joi Daleep Singh, consilier adjunct pentru securitatea naţională la Casa Albă, care se află de asemenea într-o vizită la New Delhi, potrivit presei locale.

"Mă îndoiesc că cineva poate crede că dacă China ar trece din nou linia de control (reală), Rusia ar sări în apărarea Indiei", a adăugat responsabilul american, citat de media indiene.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel