Şedinţa Colegiului MAE de la Moscova de vineri a fost prezidată de şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi a fost consacrată problemelor de dezvoltare multilaterală în regiunea Mării Negre, conform agenţiei de presă menţionate.
"Colegiul semnalează o deteriorare gravă a situaţiei din regiunea Mării Negre în ultimii ani, creşterea riscurilor în sfera militară, inclusiv în legătură cu acţiunile Statelor Unite şi ale aliaţilor lor din cadrul NATO, fragmentarea regiunii şi persistenţa unor tendinţe negative în relaţiile dintre ţarile riverane", se menţionează într-un comunicat postat pe site-ul MAE rus.
Potrivit textului, "a fost subliniată importanţa menţinerii stabilităţii şi securităţii în regiunea Mării Negre exclusiv de către statele riverane, inclusiv pe calea aprofundării încrederii şi angajarea formatelor existente de interacţiune în sfera militaro-politică".
De asemenea, colegiul MAE rus atrage atenţia asupra necesităţii de a extinde cooperarea multilaterală şi bilaterală în domeniile mediului, transportului, energiei, culturii, turismului şi altor domenii pentru a depăşi problemele existente şi pentru a asigura dezvoltarea socio-economică progresivă a regiunii Marii Negre, în interesul popoarelor sale. În plus, reuniunea a examinat posibilităţile de utilizare mai eficientă a potenţialului formatelor de interacţiune multilaterală existente în regiune, în primul rând Organizaţia pentru Cooperare Economică a Marii Negre (OCEMN).
Colegiul a atras atenţia şi asupra oportunităţii intensificării cooperării comune dintre Rusia şi ţările de la Marea Neagră, în special cu Turcia, şi pe alte platforme şi cooperarea cu alţi parteneri, inclusiv cu UE, în măsura în care aceasta va corespunde intereselor Federaţiei Ruse, conform RIA Novosti.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News