Rusia pune pe masă condițiile pe care Ucraina ar trebui să le accepte pentru ca atacul rus să înceteze „într-o clipă”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni agenţiei Reuters că acţiunile militare ruse vor înceta "într-o clipă" dacă Ucraina îndeplineşte mai multe condiţii: să înceteze rezistenţa, să îşi modifice Constituţia pentru a recunoaşte anexarea Crimeei de către Rusia şi să recunoască independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk.

Peskov a precizat că aceste condiţii au fost aduse la cunoştinţa conducerii de la Kiev.

Reuters observă că aceasta este cea mai explicită expresie de până acum a termenilor pe care Moscova doreşte să îi impună ucrainenilor pentru a pune capăt aşa-numitei "operaţiuni militare speciale" începute acum 12 zile.

În privinţa neutralităţii Ucrainei, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a a afirmat că Ucraina "ar trebui să aducă amendamente Constituţiei, conform căreia Ucraina va respinge orice obiectiv de aderare la orice bloc. Acest lucru este posibil numai prin modificarea Constituţiei."

Peskov a insistat că Rusia nu are intenţia de a veni cu alte pretenţii teritoriale faţă de Ucraina.

"Suntem pe cale să încheiem într-adevăr demilitarizarea Ucrainei. O vom încheia. Dar principalul este ca Ucraina să îşi înceteze acţiunile militare. Ei trebuie să înceteze acţiunile militare şi atunci nimeni nu va trage", a mai spus el, citat de Agerpres.

Condiţiile puse de Rusia au fost anunţate înaintea celei de-a treia runde de negocieri ruso-ucrainene, care urmează să aibă loc luni.

Invazia rusă în Ucraina, declanşată în 24 februarie, a provocat cea mai mare criză a refugiaţilor din Europa de după cel de-al doilea război mondial.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel