Rusia pune condiții Republicii Moldova: Un nou acord de gaze în schimbul unor legături mai slabe cu UE

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Compania rusă Gazprom a propus ca Republica Moldova să îşi ajusteze acordul de liber schimb cu UE şi să amâne reformele pieţei energetice convenite cu Bruxelles-ul în schimbul unui gaz mai ieftin, relatează bani.md.

Republica Moldova a declarat stare de urgenţă în timp ce încearcă să îşi asigure suficiente livrări pentru a trece peste criza de gaze din timpul iernii.

Luna trecută, Gazprom, controlată de Kremlin, a redus livrările către Moldova cu o treime, ca urmare a încheierii unui contract pe termen lung, şi a cerut mai mult decât dublul condiţiilor anterioare pentru a continua să furnizeze gaz.

În cadrul negocierilor din această lună, Gazprom le-a spus oficialilor moldoveni că va reduce preţul dacă ţara este pregătită să modifice acordul comercial fără taxe vamale cu UE, au declarat persoane informate despre discuţii. De asemenea, Gazprom a dorit ca Moldova să amâne punerea în aplicare a normelor UE care impun liberalizarea pieţelor de gaze şi o concurenţă sporită, au spus sursele citate.

Două persoane informate cu privire la discuţii au declarat că Kremlinul a văzut negocierile privind gazele ca parte a unei înţelegeri politice mai largi cu Moldova, după ce preşedinta Maia Sandu a preluat funcţia anul trecut, iar partidul său ferm pro-UE a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile din iulie. Analiştii de pe piaţă au sugerat că Rusia profită de poziţia Gazprom ca unic furnizor al Moldovei pentru a pune presiune asupra guvernului de la Chişinău, care a promis să iasă din orbita Moscovei şi să se îndrepte spre vest. Acest lucru are loc pe fondul unei crize mai ample a gazelor la nivel mondial, care a împins preţurile de pe piaţă la niveluri record.

Luna aceasta, preşedintele rus Vladimir Putin a respins ca fiind “o prostie totală” sugestiile potrivit cărora Kremlinul ar fi folosit livrările de gaze ca armă politică împotriva altor ţări.

Liberalizarea pieţei gazelor ar afecta negativ Gazprom şi Moldovagaz, filiala sa din Moldova care deţine şi operează reţeaua de gaze a ţării şi cumpără şi vinde transporturi. De asemenea, Moscova ar prefera ca Moldova să renunţe la acordul privind Zona de liber schimb cu UE şi să semneze în schimb cu rivala – Uniunea Economică Eurasiatică.

Moscova consideră că Moldova intră în sfera sa de influenţă şi se consideră protectoarea populaţiei vorbitoare de limbă rusă din statul separatist Transnistria, unde păstrează un mic contingent militar.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel