Rusia vine cu un nou raport în cazul prăbușirii avionului MH-17 în Donbas

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Numerele de serie găsite pe resturile rachetei Buk care a doborât zborul Malaysian Airlines MH17, aflat în spaţiul aerian din estul Ucrainei, arată că a fost produsă în 1986, au spus doi oficiali ai Ministerului rus al Apărării în timpul unei conferinţe de presă, adăugând că racheta a fost deținută de Ucraina.

Publicitate

Există două numere de serie găsite pe fragmentele rachetei care a lovit avionul de pasageri Malaysian Airlines MH17 în iunie 2014, potrivit Rusia Tuday.

Incidentul din 2014 este sub atenta monitorizare a unei echipe internaționale de anchetatori condusă de Olanda.

Doi oficiali ai Ministerului rus al Apărării au declarat, luni, că respectiva rachetă Buk are numărul de ordine 8868720. Vorbind cu jurnaliștii, generalul Nikolay Parshin, a încercat să convingă prin raportul său provenienţa şi întregul istoric al rachetei Buk, de la momentul fabricării, până la momentul livrării.

Conform documentelor, dintre care unele au fost declasificate pentru prezentare, racheta a fost produsă la o fabrică militară din Dolgoprudny din regiunea Moscovei în 1986. Racheta a fost expediată apoi din fabrică pe 29 decembrie 1986 și livrată la Unitate Militară 20152 situată atunci pe teritoriul Uniunii Sovietice, azi fiind pe teritoriul Ucrainei în orașul Stryi, regiunea Lviv.

Numele Unităţii Militară 20152 a fost schimbat după ce Ucraina şi-a dobândit independenţa, acum numindu-se regimentul 223 de apărare antiaeriană al forțelor armate ucrainene, se spune în raportul prezentat de Nikolay Parshin.

Unitatea a luat parte la represiunea Kievului împotriva rebelilor din estul Ucrainei în iunie 2014, a susţinut generalul în faţa presei.

Dovezile prezentate de Nikolay Parshin în raportul său îşi propun să conteste acuzațiile făcute de Ucraina, OSCE şi Statele Unite, care susțin că o rachetă rusească lansată de un lansator trimis în secret din Rusia a fost responsabilă pentru lovirea avionului MH17. Toate materialele prezentat de către Nikolay Parshin au fost trimise şi anchetatorilor olandezi, a mai spus o oficialul rus în timpul conferinţei.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Rusia, Igor Konaşenkov, a declarat luni că ţara sa are dovezi potrivit cărora Ucraina este răspunzătoare pentru doborârea în spaţiul aerian al acestei ţări, dar într-un sector controlat de separatiştii proruşi, a zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, în 2014, soldat cu moartea tuturor celor 298 de persoane aflate la bord, transmite EFE, citat de agerpres.

''Avem înregistrări ale convorbirilor telefonice între militari ucraineni făcute în 2016 şi analiza acestora confirmă concluziile cu privire la implicarea directă a părţii ucrainene în doborârea Boeing-ului malaezian'', a declarat Konaşenkov într-o conferinţă de presă.

Oficialitatea rusă a adăugat că autorităţile de la Kiev nu sunt răspunzătoare numai de tragedia în care a fost implicat avionul companiei malaeziene, ci şi de ''manipularea anchetei internaţionale''.

De asemenea, oficialii ruşi contestă şi înregistrarea video realizată de grupul britanic Bellingcat, o organizație jurnalistică, în care sunt prezentate dovezi care arată că Rusia a furnizat către forţele separatiste lansatorul de rachete Buk.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel