“Prima lansare a rachetei Sarmat în cadrul testelor de zbor este planificată în toamna acestui an. A doua lansare va fi efectuată până la sfârșitul anului 2021”, a precizat sursa.
În luna iunie, directorul întreprinderii Krasmash, Aleksandr Gavrilov, a declarat pentru agenția Tass că testele de zbor ale rachetei vor începe în trimestrul trei al anului 2021. De asemenea, anterior, s-a anunțat că racheta balistică intercontinentală Sarmat va fi introdusă în dotarea trupelor ruse în anul 2021.
Cu aceasta este planificată dotarea unui regiment al diviziei de rachete din Uzhur aparținând Trupelor de Rachete cu Destinație Strategică (RVSN). Această măsură a fost comunicată încă din anul 2018 de către comandantul RVSN, general colonel Serghei Karakaev, în cadrul unui interviu acordat gazetei propagandistice a Ministerului rus al Apărării, Krasnaya Zvezda.
Este cunoscut faptul că, până în prezent, de pe Cosmodromul Plesetsk au fost efectuate trei teste de aruncare a rachetei Sarmat. În timpul acestora, racheta a fost propulsată dintr-o instalație de lansare amplasată în siloz cu ajutorul unui acumulator de presiune cu pulbere, urmată de activarea pe termen scurt a motorului de marș.
Racheta balistică intercontinentală cu bazare staționară de tip Sarmat a fost dezvoltată de Centrul de stat pentru rachete Makeev, a cărui specializare de bază constă în dezvoltarea rachetelor balistice intercontinentale cu bazare navală. Potrivit evaluărilor experților, racheta RS-28 Sarmat este capabilă să transporte o ogivă multiplă, cu greutatea de până la 10 tone, în orice punct al globului, atât pe la Polul Nord, cât și pe la Polul Sud.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News