"Poziţia Slovaciei este aceea că vrem să stabilim relaţii bune şi cu Rusia, însă acestea trebuie să fie în conformitate cu regulile, cu tratatele internaţionale, cu legile noastre", a declarat Heger marţi seara, în marja Forumului Globsec de la Bratislava, transmite Agerpres.
Slovacia, ţară membră a UE şi NATO cu 5,4 milioane de locuitori, este unul dintre statele cele mai pro-ruse din Europa post-comunistă şi s-a poziţionat adesea ca o punte între Rusia şi Occident.
Premierul Eduard Heger a sosit la putere în aprilie după demisia predecesorului său, Igor Matovic, în urma achiziţionării vaccinului rusesc Sputnik, care a exacerbat tensiunile din cadrul coaliţiei de guvernare.
Ministrul de Externe slovac Ivan Korcok a numit vaccinul "un instrument de război hibrid", făcând referire la critici frecvente conform cărora Rusia ar putea folosi furnizarea vaccinului Sputnik ca mijloc de a diviza aliaţii europeni.
În opinia premierului Heger, decizia de a achiziţiona Sputnik a fost luată în principal din cauza presiunii asupra aprovizionării cu vaccinuri. La acea vreme, "aveam nevoie de multe vaccinuri", a reamintit el. "Nu cred că o astfel de decizie s-ar mai lua din nou", a mai spus el.
Slovacia a devenit al doilea stat membru al Uniunii Europene care a folosit Sputnik, după Ungaria, chiar dacă vaccinul nu a fost autorizat de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).
Potrivit unui sondaj efectuat în luna martie în 10 ţări, pentru Forumul Globsec, 47% dintre slovaci consideră că Rusia este cel mai important partener strategic al ţării lor - cel mai mare procent din regiune.
Doar 17% dintre ei au ales Statele Unite, cel mai scăzut nivel după Ungaria (13%), potrivit sondajului realizat în rândul a 10.000 de persoane.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News