Rusia ocupă religios Africa. Consecințele războiului din Ucraina depășesc cu mult cadrul politic și militar

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Kremlin
Sursă foto: Kremlin

La finalul anului trecut, o știre șocantă a zguduit lumea ortodoxă: Sinodul Bisericii Ortodoxe ruse a decis înființarea unui Exarhat în Africa pe teritoriul patriarhiei Alexandriei care păstorește întregul continent. Decizia a fost luată în ședința din 29 decembrie 2021 și, așa cum vom vedea, are legătură strânsă cu conflictul politic dintre Federația Rusă și Ucraina.

Radio România Actualități, a anunțat în cadrul emisiunii Între sacru și profan din această săptămână, că la finalul anului trecut, în cadrul controversatei ședințe, Arhiepiscopul Leonid de Erevan și Armenia a înaintat „numeroase cereri din partea clericilor africani pentru a fi primiți sub omoforul patriarhiei Moscovei”. Cu alte cuvinte, Africa dorea să fie păstorită de Moscova.

Bineînțeles că cererile au fost acceptate și a fost înființat și un Exarhat în Africa. Deocamdată acest Exarhat e compus din 102 parohii din 108 țări africane. Biserica Ortodoxă Rusă explică și motivul pentru care preoții africani doreau să intre sub oblăduirea Moscovei. În noiembrie 2019 Patriarhul Teodor al Alexandriei l-a pomenit la liturghie pe conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Ucraina, conducător pe care Moscova nu-l recunoaște. 

De precizat că Africa e condusă tradițional, din punct de vedere bisericesc, de greci. Și iată-ne prinși în conflictul religios-politic, în contextul în care grecii sunt singurii care recunosc indepedența Bisericii Ortodoxe Ucrainene apărute recent, ca urmare a scindării după anexarea ilegală a Crimeei de către Federația Rusă.

 

Să înțelegem cum s-a ajuns în această situație

 

În Ucraina există mai multe Biserici Ortodoxe născute dintr-o serie de schisme. Cea care are mai multe parohii și e și cea mai veche se numește Mitropolia Kievului și se află sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, fiind recunoscută de toate bisericile ortodoxe din lume. Doar că conducerea politică a Ucrainei, care dorea orientarea către SUA, Occident și NATO, prin Rada Supremă, a solicitat Patriarhului Constantinopolului care în ortodoxie un primat de onoare, să-i acorde Ucrainei autocefalia. Adică să aibă o biserică ortodoxă independentă de Moscova.

Problema Radei precizează sursa citată e că autocefalia nu a fost cerută și pe linie bisericească. Adică Mitropolia Kievului voia să rămână sub Moscova. Astfel, Constantinopolul a acordat autocefalia unei biserici ortodoxe ucrainene apărute recent și nerecunoscută până atunci de nicio altă biserică ortodoxă din lume.

Acest lucru a dus la o reacție furioasă a Moscovei, atât pe plan politic, cât și pe plan bisericesc. Nicio biserică ortodoxă, cu excepția celor de limbă greacă, nu au vrut să recunoască actul emis de Constantinopol cu privire la autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene apărute recent.

Patriarhia Alexandriei, cea care a stârnit furia Moscovei după ce l-a pomenit la liturghie pe conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Ucraina, nerecunoscut de ruși, e păstorită tradițional doar de patriarhi greci și are în componența sa peste 5 milioane de credincioși.

Astfel că Exarhatul rus în Africa are ca scop „ocuparea” Patriarhiei Alexandriei din punct de vedere religios și „scoaterea” din joc a grecilor care conduc tradițional această regiune, mărul discordiei fiind Ucraina.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel