Rusia nu îşi asumă nimic! Moscova acuză NATO pentru nerezolvarea conflictului transnistrean

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Problema transnistreană ar fi fost rezolvată demult dacă unii dintre participanții la procesul de negocieri în format 5+2 nu ar fi urmărit obiectivul consolidării relațiilor cu NATO.

Afirmația aparține ministrului de Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, și a fost făcută în cadrul unei mese rotunde cu reprezentanții Fondului public de diplomație A. Gorciakov, care s-a desfășurat în format de conferință video, precizează Deschide.md.

„Nu vom susține încercările de a atrage R. Moldova, împreună cu Transnistria, firesc, în NATO. Este exclus categoric. Nu vom susține încercările de a lipsi R. Moldova de statalitatea să. În scopul respectării acestor principii care, în opinia mea, urmăresc pe deplin interesele fundamentale ale R. Moldova ca stat și a poporului moldovean, garantăm întotdeauna că putem găsi o soluție pentru problema transnistreană", a spus Lavrov, citat de TASS.

„Dacă toți actorii 5+2 ar fi acționa în acest sens, cred că problema ar fi demult rezolvată. Din păcate, nu este chiar așa, unii dintre colegii noștri occidentali urmăresc o altă agendă, care se manifestă prin intenția de a consolida și a extinde Alianța Nord-Atlantică", a declarat Lavrov.

Rusia se face că uită sau ține să ne reamintească că nu îşi asumă nimic

Amintim că, armata rusă este încă prezentă pe teritoriul autoproclamatei Republici Moldovenești Nistreene.

Armata a 14-a „de gardă" Sovietică/Rusă a fost o unitate militară strategic-operativă din cadrul forțelor armate al Uniunii Sovietice și de asemenea, pentru o scurtă perioadă de timp, o unitate a forțelor armate ale Federației Ruse între 1992–1995.

Este notoriu cunoscută pentru implicarea să în războiul din Transnistria în perioada iunie–iulie 1992, fapt care a dus la apariția și independența de facto a unui „stat" separatist față de Republică Moldova.

În mai 2017 la Chişinău s-a luat o decizie care va rămâne în istorie pentru mult timp şi anume prezenţa Armatei a 14-a pe teritoriul R.Moldova este neconstituţională.

,,Prezenţa pe teritoriul Republicii Moldova a oricăror trupe sau baze militare, conduse şi controlate de către state străine, este neconstituţională'', conform deciziei adoptate de Curtea Constituţională de la Chişinău.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel