Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în conferinţa sa de presă cotidiană că Rusia este în strânsă legatură cu Turcia, ţară membră NATO, cu privire la stabilizarea situaţiei din Caucazul de Sud, unde Azerbaidjanul şi forţele etnicilor armeni au dus un război anul trecut.
Turcia şi Azerbaidjanul şi-au anunţat intenţia la începutul acestei săptămâni de a-şi intensifica cooperarea pe plan militar.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a admis posibilitatea instalării unei baze militare a Turciei în Azerbaidjan cu ocazia vizitei efectuate marţi în această ţară bogată în petrol şi gaze, notează în acest context portalul rusesc RBC.
În cadrul acestei vizite, Erdogan, însoţit de omologul său azer, Ilham Aliev, s-a deplasat în oraşul Şuşa din Nagorno-Karabah, eliberat de sub control armean în urma luptelor din toamna trecută.
La Şuşa, cei doi şefi de stat au semnat un acord bilateral privind aprofundarea cooperării militare între cele două ţări. Într-o conferinţă de presă la întoarcerea la Baku, preşedintele turc a fost întrebat cu privire la posibilitatea desfăşurării unei baze turceşti în Azerbaidjan şi dacă acordul de la Şuşa prevede aşa ceva.
'Acest subiect nu se află în afara prevederilor acordului de la Şuşa. O evoluţie ulterioară a acestei probleme este posibilă. Esenţialul acum este să asigurăm securitatea frontierelor. Negocierile pe care le vor purta ulterior între ei Ilham Aliev şi Vladimir Putin, precum şi cele pe care le vom purta noi (cu partea rusă) pot ridica această temă', a declarat Erdogan, citat de portalul rusesc RBC, care preia o relatare din ziarul turc Haberler.
Întrebat vineri referitor la acest subiect, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a refuzat să facă vreun comentariu, calificând drept 'nişte zvonuri' informaţiile care circulă în presă despre posibilitatea instalării unei baze turceşti în Azerbaidjan, potrivit TASS, citat de Agerpres.
În urma confruntărilor din 27 septembrie până în 9 noiembrie 2020, Azerbaidjanul a preluat controlul asupra unei bune părţi a regiunii Nagorno-Karabah, beneficiind de sprijinul militar al aliatului său turc, conform AFP.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News