Rusia încearcă o lovitură de imagine cu patru „lebede albe”. Bombardiere Tu-160M livrate simultan, deși de fapt calendarul e în întârziere

Ionel Copcea |
Data publicării:
Bombardier strategic rusesc de tip Tu-160, foto: Ministerul Apărării de la Moscova
Bombardier strategic rusesc de tip Tu-160, foto: Ministerul Apărării de la Moscova

Președintele rus, Vladimir Putin, a efectuat, pe 21.02.2024, o vizită de lucru în Republica Tatarstan. În primul rând, șeful statului rus s-a deplasat la Întreprinderea de aviație S.P. Gorbunov din Kazan, unde a urcat la bordul unui bombardier strategic Tu-160M.

Imaginile date publicității de la fața locului au arătat patru “lebede albe”, care sunt pregătite și, în scurt timp, vor fi livrate simultan Forțelor Aerocosmice. Trei dintre aeronave au suferit o modernizare profundă, în timp ce a patra, în carlinga căreia a urcat președintele rus, a fost construită de la zero.

Vladimir Putin a petrecut aproximativ 10 minute în cabina bombardierului Tu- 160M și a propus denumirea avionului în onoarea primului președinte al Tatarstanului, Mintimer Shaimiev.

“Propun să denumim acest avion purtător de rachete strategice după Mintimer Shaimiev. Acesta a făcut foarte multe lucruri nu numai pentru Republica Tatarstan, ci și pentru întreaga Rusie”, a declarat președintele rus în fața reporterilor.

După cum se arată într-un mesaj postat pe portalul oficial al Președintelui Rusiei, Întreprinderea de aviație S.P. Gorbunov din Kazan se pregătește să lanseze producerea în serie a bombardierelor strategice Tu-160M și, de asemenea, să crească producția de avioane de pasageri Tu-214.

La Kazan urmează să ajungă și o serie de lideri din state “prietene” cu Rusia. Președinții din Republica Belarus, Kârgâzstan, Kazahstan și Tadjikistan vor sosi în republică pentru a participa la deschiderea “Jocurilor Viitorului” din capitala tătară.

 

Rușii vor să dea o lovitură de imagine prin livrarea simultană a patru Tu-160M. Dar livrarea este de fapt întârziată

 

2. Bombardier... (bombardiere_tu-160_74633300.jpg)

Bombardiere strategice de tip Tu-160 aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse.

Comentariul autorului: Probabil că, livrarea simultană a patru bombardiere strategice Tu-160M pentru Aviația cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică) vizează realizarea unei lovituri de imagine pentru oficialii de la Moscova.

Această măsură are în vedere demonstrarea capacității Complexului Militar Industrial din Rusia în ceea ce privește producerea de tehnică militară modernă, în pofida participării armatei ruse la conflictul din Ucraina, care se prelungește deja de doi ani de zile.

În fond, livrarea aeronavelor este una întârziată, deoarece o parte dintre avioane trebuiau să fie livrate în cursul anului 2023.

În mod indiscutabil însă, noile bombardiere strategice Tu-160M, care au performanțe ridicate, inclusiv în ceea ce privește întrebuințarea de rachete noi, vor contribui la creșterea potențialului Forțelor Aerocosmice ale Rusiei.

Trebuie precizat faptul că, la Întreprinderea de aviație S.P. Gorbunov din Kazan are loc producerea în paralel a unor bombardiere noi, cât și modernizarea profundă a aeronavelor aflate deja în înzestrare. După cum au anunțat reprezentanții militari ruși, între cele două versiuni ale bombardierelor nu va exista nicio diferență.

 

Mai multe „lebede albe”  Tu-160 se află în proces de modernizare și construcție. Rusia vrea să ajungă la 50 de astfel de bombardiere strategice cu rază lungă de acțiune

 

3. Tu-160M, f... (whatsapp-image-2022-12-31-at-11-17-42_13720000.jpeg)

Tu-160M, foto: Ministerul Apărării din Rusia

Astfel, într-o primă fază, vor fi modernizate 17 avioane Tu-160 și vor fi construite 10 aeronave noi, contractate deja de Ministerul rus al Apărării. În perspectivă, liderii politico-militari ruși intenționează să crească numărul de bombardiere Tu-160M din dotarea Aviației cu rază lungă de acțiune la aproximativ 50 de unități.

Din analiza materialelor foto și video prezentate de partea rusă în legătură cu vizita președintelui la Kazan rezultă faptul că aeronava care urmează să primească denumirea de Mintimer Shaimiev are numărul de bord 22 roșu. De asemenea, aeronava de lângă aceasta este avionul cu denumirea Ilya Muromeț (număr de bord 06 roșu, număr de înregistrare RF-94105).

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel