Rusia, exerciții cu ”găuri negre” în Marea Neagră. Submarinul ”Krasnodar” s-a dezactivat complet

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Flota Rusiei din Marea Neagră şi-a continuat joi aplicaţiile începute în prima jumătate a lunii octombrie cu submarinele din dotare: submersibilul 'Krasnodar', 'invizibil' - al patrulea din Proiectul 636 'Varşaveanka' intrat în ultimul timp în serviciul flotei cu baza la Sevastopol (Crimeea) - a efectuat o imersiune, dezactivându-se complet timp de două ore pe fundul mării, iar apoi a revenit la suprafaţă, potrivit agenţiilor de presă ruse.

Submarinul cu propulsie diesel-electrică 'Krasnodar' s-a dezactivat complet în timpul unui exerciţiu şi a stat ascuns la o adâncime de 20 metri în Marea Neagră, a indicat purtătorul de cuvânt al flotei Aleksei Rulev, căpitan de rangul II.

Anterior, Flota rusă din Marea Neagră a efectuat ample exerciţii în Crimeea, la care au participat trupe de desant şi aviaţia desfăşurată în peninsulă.

La fel ca submarinul 'Novorossiisk' din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră, 'Krasnodar' este echipat cu rachete de croazieră 'Kalibr', care seamănă îndeaproape rachetelor de croazieră americane Tomahawk.

Potrivit experţilor ruşi, submersibilele ruseşti din Proiectul 636 'Varşaveanka' se numără printre cele mai silenţioase din lume şi ar fi superioare submarinelor NATO, fiind denumite 'găuri negre', datorită capacităţilor de disimulare.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel