Autoritățile ruse au ținut mult să arate că țara nu este afectată de sancțiunile occidentale, dar într-un final s-au văzut nevoite să recunoască indirect asta și să anunțe că au demarat “un plan ambițios” de dezvoltare a tehnologiilor de electronică și microelectronică până în 2030.
Doar că, potrivit cotidianului Kommersant, care citează surse apropiate guvernului, scopul principal va fi cel de lansare a producției în serie de microcircuite folosind procesul tehnologic de 65 nm (nanometri), și asta până în 2028.
Ca să înțelegem mai bine nivelul tehnologic rusesc în acest domeniu, amintim că industria globală de vârf a semiconductoarelor se află mult dincolo de tehnologia de 65 nm, cu mai multe companii care produc deja cipuri la 7 nm, 5 nm și chiar lucrând la noduri de 3 nm sau mai mici.
Aliații din Asia sunt cu 20 de ani înaintea Rusiei în ceea ce privește microcipurile
Liderul în domeniu, TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company), produce cipuri de 5 nm din 2020 și a anunțat că lucrează activ la tehnologia de 3 nm, cu planuri de a începe producția de serie în curând. (Nu întâmplător Taiwanul prezintă atâta importanță la confluența intereselor chineze și americane).
Samsung produce cipuri de 7 și 5 nm utilizând tehnici avansate de litografie și lucrează, de asemenea, la tehnologia de 3 nm folosind arhitectura tranzistorului Gate-All-Around (GAA) pentru a împinge limitele de performanță ale cipurilor.
Intel lucrează la tehnologia sa de 7 nm și 5 nm, cu planuri de a ajunge din urmă TSMC și Samsung în viitorul apropiat. Compania producea microcipuri de 65 nm la nivelul anului 2006.
Toate aceste companii lucrează cu tehnici avansate de litografie EUV (Extreme Ultraviolet Lithography), o tehnologie cheie care permite producerea de modele extrem de fine pe plăcile de siliciu.
De partea cealaltă, Uzina Mikron din Rusia, parte a grupului Element, însărcinată cu implementarea “ambițiosului” plan al tehnologiei de 65 nm, produce în prezent semiconductori folosind topologia de 180-90 nm, ceea ce îi permite să fabrice cipuri doar pentru o gamă extrem de restrânsă de procesoare mai noi sau de uz militar.
În timp ce oficialii grupului de companii Element s-au abținut să comenteze situația. un reprezentant al Ministerului Industriei și Comerțului al Federației Ruse a menționat că tehnologia de 65 nm este folosită pentru a produce cipuri pentru microcontrolerele folosite în domeniul auto și din categoria IoT (Internetul obiectelor - dispozitive interconectate în rețea).
Rușii de la Mikron au mai avut încercări de a coborî sub 90 nm prin 2011, în colaborare cu STMicroelectronics, dar proiectul a fost încheiat în 2014. În 2015, Vladimir Yevtushenkov, proprietarul AFK Sistema, a cerut președintelui rus Vladimir Putin să-i aprobe un împrumut de aproximativ 280 de milioane de dolari pentru a dezvolta producția de microcipuri cu tehnologia de 28 nm în Rusia, dar a fost refuzat.
Rușii spune că cipurile pe care le produc le sunt suficiente. Foarte puțin probabil să fie la fel de performante pentru a fi integrate pe avioanele Su-57 sau tancurile T-14 Armata
Deși mai mulți președinți de companii rusești din domeniu consideră că cipurile de 65 nm pot acoperi nevoile pieței de microcontrolere, putem avea îndoieli cu privire la performanțele procesoarelor de 65 nm pentru avionica și electronica modernă cu care rușii susțin că au echipat aeronavele Su-30SM2 sau și mai modernul Su-57, tancul principal T-14 Armata, dronele de cercetare sau rachetele hipersonice.
Ca să nu mai vorbim despre posibilitatea implementării tehnologiei bazate pe inteligența artificială, care se bazează pe procesoare cu o mare putere de calcul, cu un consum scăzut și o bună stabilitate în timp.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News