Rusia e deranjată de prezența celui mai modern portavion din lume în Mediterană. MiG-31 cu rachete hipersonice Kinzhal, dislocate în Crimeea și ca răspuns la mutarea SUA

Ionel Copcea |
Data publicării:
Testarea portavionului USS Gerald R. Ford prin detonarea explozibilului subacvatic ce a produs un „cutremur” de 3.9 pe Richter. Sursă foto: USS Gerald R. Ford (CVN 78) Twitter
Testarea portavionului USS Gerald R. Ford prin detonarea explozibilului subacvatic ce a produs un „cutremur” de 3.9 pe Richter. Sursă foto: USS Gerald R. Ford (CVN 78) Twitter

Rusia a dislocat deja patru avioane MiG-31 în Crimeea. Acestea urmează să înceapă misiunile de patrulare deasupra Mării Negre Comandamentul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse a reacționat imediat la solicitarea șefului statului de a începe patrularea Mării Negre cu interceptoare MiG-31I.

Imagini recente din satelit distribuite pe Internet arată faptul că patru astfel de aeronave se află deja pe aerodromul Belbek din Peninsula Crimeea.

În plus, pe același aerodrom, mai sunt dislocate avioane de vânătoare de tip Su-30 și Su-27, care desfășoară misiuni de poliție aeriană, împiedicând mijloacele de cercetare ale NATO să încalce frontierele Federației Ruse.

Misiunile care vor fi executate deasupra Mării Negre de avioanele MiG-31 purtătoare de rachete hipersonice Kinzhal provoacă încă dezbateri aprinse pe Internet. O serie de experți militari sugerează faptul că aeronavele MiG-31I vor vâna lansatoarele de rachete ATACMS din Ucraina.

 

Rusia „răspunde” trimiterii portavioanelor americane în Mediterană cu MiG-31 dotate cu rachete hipersonice Kinzhal. Pe fondul crizei din Israel, SUA au trimis în regiune USS Eisenhower și USS Gerald R. Ford - cel mai scump și modern portavion construit vreodată

 

2. Portavionu... (gerald-ford_73411700.jpeg)

Portavionul american USS Gerald R. Ford, cea mai scumpă și modernă navă de luptă construită vreodată. Foto: US Navy

Pe de altă parte, Ilya Kramnik, cercetător rus din cadrul Centrului pentru studiul planificării strategice, a declarat că interceptoarele cu rachete hipersonice la bord vor deveni un mijloc de descurajare pentru estul Mării Mediterane, ca răspuns la desfășurarea portavioanelor americane în largul coastelor Israelului. Acesta a reamintit faptul că Vladimir Putin a legat prezența avioanelor MiG-31 în Marea Neagră de desfășurarea unui portavion american și a grupării navale a acestuia în Marea Mediterană.

Amintim că SUA au trimis în Marea Mediterană două portavioane, împreună cu grupurile lor de luptă. E vorba de USS Eisenhower și USS Gerald R. Ford - cel mai scump și modern portavion construit vreodată.

În același timp, declarațiile recente ale președintelui Vladimir Putin pe această temă au avut consecințe și în spațiul public din Ucraina. Astfel, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene, Yuriy Ignat, și-a exprimat îngrijorarea față de prezența interceptorilor ruși peste Marea Neagră. Acesta a declarat că, de acum, sirenele de raid
aerian din Ucraina vor suna mult mai des.

Comentariul autorului: Pe 18.10.2023, președintele rus, Vladimir Putin, a cerut Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse să înceapă patrularea constantă a spațiului aerian situat deasupra Mării Negre cu aeronave dotate cu rachete hipersonice Kinzhal.

 

Dislocarea în Crimeea a MiG-31 cu rachete hipersonice Kinzhal e legată și de transferul de rachete ATACMS către Ucraina

 

3. MiG-31K, c... (kinjal-avion-mig31-1_98749700.jpg)

MiG-31K, care poate transporta racheta Kinzhal / ministerul rus al apărării, facebook

Pentru motivarea acestei decizii, șeful statului rus a menționat atât situația din Ucraina, unde SUA au livrat trupelor ucrainene rachete ATACMS, cât și pe cea din zona Orientului Mijlociu, unde SUA își întăresc dispozitivul militar din estul Mării Mediterane, ca urmare a conflictului palestiniano-israelian.

Trebuie precizat faptul că, în ultimul timp, fiecare decolare a unui avion rusesc MiG-31K(I) cu o rachetă aerobalistică hipersonică de tip Kh-47 Kinzhal la bord, a fost urmată de declanșarea unei alerte de raid aerian pe întreg teritoriul Ucrainei. După cum au anunțat oficialii ucraineni, această practică va fi continuată, urmând ca sirenele să sune la fiecare apariție a aeronavelor rusești de acest tip deasupra Mării Negre.

Deocamdată, nu se știe cât de frecvente vor fi misiunile de patrulare desfășurate de avioanele rusești de vânătoare-interceptare MiG-31 deasupra apelor neutre ale Mării Negre. Primele evaluări vor putea fi făcute numai după executarea unei prime serii de zboruri cu aeronavele aduse în Peninsula Crimeea.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel