Moscova nu este dispusă să accepte faptul că o țară parteneră a Rusiei, precum este Turcia (care, în plus, își exprimă permanent interesul pentru rolul de mediator în războiul ruso-ucrainean), participă la livrările de arme către Ucraina. Dezaprobarea Moscovei reiese destul de clar din postarea Ambasadei Rusiei la Ankara, publicată ieri.
Rusia consideră "inacceptabilă" livrarea de arme din Vest către Ucraina și solicită Turciei să refuze participarea la o astfel de "politică distructivă", a declarat marți viceministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse Mihail Galuzin, la o întâlnire cu ambasadorul Turciei la Moscova, Tanju Bilgic.
Potrivit Ministerului rus al Afacerilor Externe, Kremlinul își păstrează poziția cu privire la inaplicabilitatea „procesului Bürgenstock” (negocierile de pace desfășurate în Eleveția - n.r.) care vizează prezentarea unui ultimatum Rusiei bazat pe „Formula Zelenski” (Planul de Pace elaborat de Ucraina), considerată de ruși drept inaplicabilă și falimentară.
La începutul anului, mass-media americană Foreign Policy a anunțat că Turcia va livra Ucrainei muniții cu dispersie în noiembrie 2023. La momentul respectiv, Moscova se îndoia de veridicitatea acestor informații și a asigurat că astfel de probleme vor fi monitorizate.
Pe de altă parte, cooperarea turco-ucraineană la nivelul industriei de apărare rămâne una foarte activă
Ceremonia de așezare a chilei pentru a doua corvetă din clasa ”Ada”, ce va fi construită în Turcia pentru Marina ucraineană - 18 august 2023
Astfel, vânzările de drone militare ale Turciei către Ucraina continuă prin compania Baykar, care este deținută de ginerele președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, Selçuk Bayraktar.
Baykar vinde drone militare Ucrainei din 2019. Comerțul cu drone, care a început cu șase UAV-uri TB2 Bayraktar, a continuat cu livrarea a încă cinci marinei ucrainene anul trecut. Experții militari susțin că Turcia a vândut Ucrainei mai multe UAV decât a anunțat.
Conform unui acord din 2022 semnat în timpul unei vizite oficiale a lui Erdogan la Kiev, Baykar va avea în Ucraina o unitate de producție de UAV Bayraktar TB2. Baykar, care folosește în prezent motoare de la companiile ucrainene Ivchenko-Progress și Motor Sich pentru dronele sale, unitatea de producție din Ucraina ar însemna capacități crescute de producție.
De asemenea, un alt parteneriat major între cele două state îl reprezintă construcția de corvete pentru Marina ucraineană. Așa cum nota și DefenseRomania, la începutul acestei luni, a doua corvetă ucraineană din clasa Ada a fost lansată de turci la apă. Corveta se numește Ivan Vyhovsky. Prima corvetă Ivan Mazepa din clasa Ada a fost lansată la apă în octombrie anul trecut. Ea se află în stadiu avansat de finalizare. Recent au început chiar testele pe mare a primei corvete.
Operaționalizarea celor două corvete construite în Turcia pentru Ucraina este planificată pentru perioada 2025-2030. Din datele aflate la dispoziție din sursele deschise, rezultă faptul că armamentul principal al navelor va fi reprezentat, la fel ca și în cazul Turciei, de rachete antinavă Harpoon.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News