Rusia are nevoie disperată de armamentul și muniția nord-coreeană: Putin îl va vizita în curând pe prietenul Kim, speră Kremlinul

Sursă foto: Captură YouTube World's Tech Official #YouTube
Sursă foto: Captură YouTube World's Tech Official #YouTube

Președintele rus Vladimir Putin ar putea vizita Coreea de Nord. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dezvăluit acest lucru luni, spunând că călătoria ar putea avea loc în viitorul apropiat.

„Vladimir Putin are o invitație oficială pentru o vizită la Phenian. Sperăm că o astfel de vizită va avea loc, că președintele rus se va deplasa (în Coreea de Nord) în viitorul apropiat”, a declarat agenția de presă rusă TASS, citat de purtătorul de cuvânt al lui Putin.

Intențiile lui Putin sunt mai mult decât străvezii, deși vrea să lase impresia că industria de apărare a Rusiei este stabilă și autosuficientă.

În realitate, milionul de obuze nord-coreene primite deja arată că Rusia are nevoie disperată de armamentul și muniția Coreei de Nord.

Evident, Kremlinul încearcă să prezinte benign relațiile dintre cele două țări.

„Momentul unei astfel de vizite va fi ulterior convenit pe canale diplomatice”, a subliniat Peskov cu privire la posibila călătorie a președintelui rus.

Totodată, el nu a exclus ca președintele rus să se întâlnească deja cu ministrul nord-coreean de externe Choe Son-hui, aflat în prezent în vizită la Moscova. „Nu excludem o astfel de întâlnire. Vă vom ține la curent”, a adăugat purtătorul de cuvânt al lui Putin.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai spus că Moscova intenționează să aprofundeze în continuare cooperarea cu Phenianul. „Coreea de Nord este vecinul nostru, cel mai apropiat vecin, partenerul nostru cu care ne dezvoltăm și intenționăm să dezvoltăm în continuare parteneriatul în toate domeniile”, a spus Peskov. „Dialogul la toate nivelurile va continua cu RPDC”, a subliniat Peskov.

(Foto: Vizita lui Kim Jong Un la Cosmodromul Vostochnîi din Rusia, în septembrie 2023 / sursa: Kremlin.ru). Amintim că liderul nord-coreean Kim Jong Un l-a invitat pe Putin să-i viziteze țara, în timpul unei călătorii în Rusia, desfășutrată în septembrie anul trecut. La acel moment, Peskov a spus că șeful Kremlinului nu plănuiește încă o călătorie în RPDC.

Putin a vizitat ultima dată Phenianul în 2000, când s-a întâlnit cu tatăl lui Kim Jong-un, Kim Jong-il.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel