Rusia acuză SUA de agresiune în proiectul Nord Stream 2

Eduard Pascu |
Data publicării:

Rusia a acuzat SUA de comportament ilegal şi agresiv în legătură cu comentariile făcute cu privire la controversata conducta de gaze naturale Nord Stream 2, care urmează să lege Rusia de Germania, relatează duminică dpa.

Afirmaţiile unui diplomat, care îndemna la suspendarea proiectului conductei de gaze, reprezintă o "agresiune politică şi o împotrivire ilegală" faţă de conductă, susţine purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, într-o postare sâmbătă seara pe Facebook.

Însărcinatul cu afaceri american în Germania, Robin Quinville, declarase sâmbătă pentru publicaţia Handelsblatt:"Acum a venit timpul ca Germania şi UE să solicite un moratoriu la construcţia conductei".

În intervenţia sa, Zaharova a acuzat SUA că încearcă de zeci de ani să submineze conductele ruseşti în pofida tratatelor existente şi a cerut Washingtonului să respecte regulile internaţionale, transmite Agerpres.

Construcţia conductei prin Marea Baltică a fost oprită la sfârşitul anului trecut din cauza ameninţărilor americane cu sancţiuni, deşi Rusia a spus că va continua lucrările de construcţie de una singură.

Nave de construcţii ruseşti au fost văzute duminică lângă graniţa germano-daneza, unde sunt planificate lucrări pe o porţiune de 2,6 kilometri a conductei. Autorităţile germane au autorizat construcţia până la sfârşitul acestui an.

Conducta Nord Stream 2, aproape terminată, este destinată să dubleze livrările ruseşti de gaze naturale pe sub Marea Baltică spre Germania, cea mai mare economie din Europa.

Oponenţii conductei, între care SUA, Polonia şi Ucraina, susţin că aceasta va oferi Rusiei va prinde în menghină Germania, în timp ce guvernul german spune că ea va asigura o aprovizionare directă şi sigură cu energie. 

Citește și: Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, la un pas să declanşeze un incident diplomatic între Moscova şi Belgrad

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel