Rusia acuză NATO de escaladare: Știm că Finlanda a semnat acorduri pentru desfășurarea trupelor NATO de-a lungul graniței

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Rusia știe că Finlanda a fost deja de acord să permită desfășurarea forțelor NATO pe teritoriul său, a declarat viceministrul rus de externe Aleksandar Grușko.

Oficialii ruși și-au schimbat narativul de la începutul invaziei din Ucraina. În februarie 2022, rușii vorbeau despre regimul nazist de la Kiev. Acum, Kremlinul încearcă să-și convingă populația că Vestul este de vină pentru ”operațiunea specială” din Ucraina, fiind vorba de o bătălie existențială între civilizația rusă sacră și Occident.

„Se pare că întreaga Alianță a mărit zona de contact cu principalul său inamic. Și va cere Finlandei să facă ceea ce fac alți aliați, adică să ia toate măsurile necesare și să desfășoare forțe străine pe teritoriul său. Știm că Finlanda a semnat acordurile bilaterale relevante”, a spus oficialul rus, citat de TASS.

În acest context, el a subliniat că Rusia va lua toate măsurile de precauție posibile ca răspuns la activitățile NATO din apropierea granițelor sale.

„O vom face, așa cum a spus președintele rus, pe baza unor schimbări reale în situația militară. Mă refer la forțele militare care pot fi desfășurate sau pot apărea de-a lungul granițelor noastre”, a spus el, adăugând că activitatea militară a NATO în apropierea granițelor ruse „creează o nouă realitate militaro-politică, care este puternic încărcată de destabilizare”.

Kremlinul mai spune că Finlanda ar trebui să realizeze că Rusia poate considera acești pași ca fiind o amenințare la adresa securității sale, menționează Reuters.

 

Rusia se întoarce ca putere mondială, susține Putin

 

Președintele rus susține că fără o Rusie puternică, nu este posibilă o ordine mondială durabilă și stabilă.

„Țara noastră se află în fruntea creării unei lumi mai echitabile”, a spus Putin, potrivit Interfax.

Lupta pentru suveranitate a Rusiei în actuala „operațiune militară specială”, așa cum își numește Moscova războiul de agresiune împotriva Ucrainei, „are, fără nicio exagerare, un caracter de eliberare națională”. Potrivit președintelui, Rusia luptă nu numai pentru libertatea sa, ci și pentru libertatea lumii întregi. ”Țara noastră, lumea rusă, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori în istorie, este cea care a blocat drumul celor care luptă pentru dominația lumii”, a declarat Putin.

Reamintim că, din ordinul lui Putin, armata rusă a declanșat - în urmă cu 644 de zile - cel mai sângeros conflict din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, invadând o țară vecină.

 

Viceministrul rus al Afacerilor Externe: Nu este exclus un conflict între Rusia și NATO

 

Nu este exclus un conflict armat între Rusia și NATO, dar o posibilă escaladare depinde în totalitate de acțiunile Alianței Nord-Atlantice, a declarat pentru Izvestia viceministrul rus de externe Serghei Riabkov.

Potrivit acestuia, „alegerea depinde doar de NATO”, în timp ce Moscova este pregătită să-și apere interesele naționale cu toate mijloacele disponibile.

Ryabkov consideră că politica blocului militar privind extinderea ulterioară s-a osificat și este puțin probabil să se schimbe. În acest context, este puțin probabil ca relațiile dintre Federația Rusă și Alianță să fie restabilite în viitorul apropiat.

Potrivit acestuia, nu este momentul să continue dialogul privind stabilitatea strategică și controlul armelor - Federația Rusă nu este încă pregătită să răspundă propunerilor americane trimise anterior la Moscova.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel