Rusia a transferat în Belarus avioane de vânătoare Su-30SM, în cadrul unui centru comun de pregătire

Ionel Copcea |
Data publicării:

Serviciul de presă al Ministerului Apărării din Republica Belarus a informat, pe canalul său de Telegram, că, pe 08.09.2021, pe teritoriul belarus au aterizat avioane de vânătoare Su-30SM aparținând Forțelor Aeriene ale Federației Ruse.

“Pe aerodromul Baranovichi din Regiunea Brest, în scopul formării unui centru comun de pregătire al Forțelor Aeriene și Trupelor de Apărare Antiaeriană din Republica Belarus și Federația Rusă, au sosit avioane de vânătoare de tip Su-30SM ale Forțelor Aerocosmice ruse”, se arată într-un comunicat de presă preluat de agenția Tass.

După cum au informat reprezentanții ministerului, este planificat ca aviatorii din cele două state să desfășoare serviciul de luptă comun pentru apărarea frontierelor aeriene ale Statului unional.

Pe 28 august, în localitatea Grodno din Republica Belarus, au sosit subunități de rachete antiaeriene din Federația Rusă, care vor face parte, de asemenea, din cadrul centrului comun de pregătire.

Decizia de înființare a centrelor comune de pregătire a fost luată pe 05.03.2021, la Moscova, în cadrul convorbirilor dintre miniștrii apărării din Federația Rusă și Republica Belarus. În total, este planificată constituirea a trei astfel de centre, în Regiunea Grodno din Republica Belarus și Regiunile Nizhnyi Novgorod și Kaliningrad din Federația Rusă.

Comentariul autorului: Deși Ministerul Apărării al Republicii Belarus nu a comunicat numărul exact de avioane Su-30SM aduse din Federația Rusă, din fotografiile publicate de acesta rezultă faptul că este vorba despre trei aeronave de acest tip. Două dintre ele au numerele de bord 53 și 57 roșii.

Trebuie precizat faptul că Republica Belarus dispune pe aerodromul din Baranovichi și de propriile avioane de vânătoare de tip Su-30SM. Patru aeronave de acest tip, cu numerele de bord 01, 02, 03 și 04 roșii, au fost aduse din Federația Rusă în luna noiembrie 2019 și incluse în înzestrarea Bazei 61 Aviație de Vânătoare. Potrivit contractelor încheiate cu partea rusă, pe aerodromul Baranovichi, va fi formată cel puțin o escadrilă de 12 avioane Su-30SM.

În ceea ce privește avioanele redislocate din Federația Rusă, trebuie spus faptul că includerea acestora în serviciul de luptă pentru apărarea antiaeriană a frontierelor Statului unional, așa cum a anunțat Ministerul Apărării al Republicii Belarus, este neuzuală. În principiu, acestea ar trebui să fie întrebuințate pentru pregătirea piloților.

Astfel, se poate considera că structurile dislocate la Grodno și Baranovichi pentru formarea centrului comun de pregătire de pe teritoriul Belarus, reprezintă, de fapt, nuclee ale unor viitoare baze militare rusești. În principiu, președintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, s-a pronunțat împotriva existenței unor astfel de baze pe teritoriul național. Însă, evenimentele petrecute în ultima perioadă în relațiile Republicii Belarus cu Occidentul l-au determinat, probabil, să-și schimbe opinia. Este posibil ca acceptarea trupelor ruse în Republica Belarus să reprezinte prețul plătit pentru susținerea liderului rus, Vladimir Putin, care a permis menținerea sa în funcția de președinte.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel