Rusia a reușit să trezească din somn puterea militară a Germaniei. Primele decizii: Submarine din clasa 212CD, modernizarea avioanelor Eurofighter sau rachete Patriot PAC-3

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
F-35 israelian și un Eurofighter german, în timpul unor exerciții desfășurate în Israel în 2021. Sursă foto: Bundeswehr
F-35 israelian și un Eurofighter german, în timpul unor exerciții desfășurate în Israel în 2021. Sursă foto: Bundeswehr

Decenii la rând investițiile Germaniei în apărare au fost inexistente, în ciuda faptului că discutăm despre cea mai puternică economie a Europei. Moștenirea celui de-al Doilea Război Mondial și arhitectura geo-strategică de după Războiul Rece încheiat cu înfrângerea URSS au contribuit la lipsa de investiții militare a Berlinului.

Cancelarul Olaf Scholz a anunțat ceea ce el a numit „Zeitenwende” (punct de cotitură), - într-un discurs istoric - o nouă eră de politică externă mai asertivă susținută de mai multe cheltuieli militare, pe 27 februarie 2022, la doar câteva zile după invazia Ucrainei de către Rusia.

Ca parte a Zeitenwende și ca prim pas pentru a moderniza armata, după decenii de subfinanțare după încheierea Războiului Rece, Germania a înființat un fond special de 100 de miliarde de euro pentru achiziționarea de arme moderne și s-a angajat să ajungă ținta de a cheltui cel puțin 2% din PIB-ul național pentru apărare începând cu 2024.

 

Submarine din clasa 212CD, modernizarea avioanelor Eurofighter sau rachete Patriot PAC-3. Plus multe alte programe majore. Puterea militară a Germaniei, trezită de agresiunea rusă în Europa

 

2. Noul subma... (type-212cd_97202100.png)

Noul submarin din clasa Type 212CD. Photo source: Naval News

Astfel, în cursul acestei săptămâni, în ultima sesiune parlamentară a anului 2024, Comisia de Buget a Bundestagului german a aprobat încă 38 de proiecte majore de înzestrare. Sunt nu doar proiecte de înzestrare, dar și de cercetare și dezvoltare și se ridică la 21 de miliarde de euro!

Deciziile recente ale Comisiei de Buget marchează un record pentru Ministerul Apărării de la Berlin în 2024: au fost aprobate în total 97 de programe majore de achiziție și dezvoltare. Recordul anterior era de 55 de proiecte în 2023. O mare parte din finanțare provine din fondul special al Bundeswehr, care este acum aproape complet angajat contractual.

De precizat că în Germania legea cerea ca toate investițiile în apărare care depășesc 25 de milioane de euro să să fie aprobate de Comisia de Buget a Bundestagului. Comisia a dat acum undă verde ceea ce înseamnă că urmează semnarea contractelor în următoarele zile.

Printre proiectele aprobate se numără și înzestrarea soldaților cu echipamente de ultimă generație, dar și achiziții majore precum fonduri privind construirea de noi submarine Type 212CD. Până în prezent a fost aprobată achiziția a patru submarine care au la bază Type 212A fiind dezvoltate în cooperare cu Norvegia.

Vor mai fi achiziționate și camioane militare off-road care vor înlocui vehiculele Wolf, dar și mașini de luptă Puma cu armură reactivă. 

3. Mașină de ... (puma_08368800.jpg)

Mașină de luptă a infanteriei Puma. Foto: Bundeswehr

Alte programe care au primit undă verde se referă la modernizarea avioanelor de luptă Eurofighter Typhoon, inclusiv printr-un nou sistem radar de ultimă generație de tipul E-Scan, precum și achiziția de rachete interceptoare PAC-3 pentru sistemele Patriot. 

Un alt program important este achiziția de lansatoare de rachete PULS.

Pe lângă aceste programe majore care au primit undă verde Germania a mai semnat în 2022 o comandă pentru 35 de avioane F- 35, inclusiv rachete și alte arme, infrastructură, instruire - pentru aproximativ 10 miliarde de euro. Există totodată informații privind o suplimentare cu încă 8 avioane.

Alte programe importante vizează modernizarea rachetelor Taurus sau achiziția de sisteme antiaeriene Arrow 3.

De precizat că vechiul avion Tornado este singurul avion german capabil să transporte bombe nucleare americane stocate în Germania.

Forțele aeriene germane zboară, încă din anii 1980, aproximativ 90 de avioane Tornado Interdiction Strike (IDS)/Electronic Combat Reconnaissance (ECR), iar Berlinul intenționează să-l elimine treptat între 2025 și 2030.

În baza acestor programe și a celor care vor urma, Germania se transformă în următorii ani în una din cele mai puternice forțe militare ale Europei.

CITEȘTE ȘI: Surpriză mare: Germania optează pentru ca avioanele sale F-35 să fie fabricate în SUA, nu în Europa. Întrebarea e ce se întâmplă cu fabrica de fuzelaj de F-35 din Germania?

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel