Insula Șerpilor se află la aproximativ 45 de kilometri de România. În cadrul emisiunii „Pe Plan Extern” de la DefenseRomania, Doru Frunzulică, președinte al organizației George C. Marshall în România, fost europarlamentar și fost secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării Naționale, a ridicat o problemă cu care România s-ar putea confrunta: Federația Rusă să nu recunoască decizia Curții Internaționale de Justiție de la Haga.
Decizia Curții reprezintă unul din cele mai mari succese diplomatice ale României. Amintim că în 2009 Curtea Internațională a dat verdict favorabil României iar Insula Șerpilor nu a fost considerată punct de bază în trasarea liniei de delimitare în Marea Neagră, deci nu a fost recunoscută ca „tărâm” al Ucrainei cum ceruse Kievul la vremea respectivă. Ucraina a respectat decizia. Ca urmare a acestei decizii istorice, România a câștigat drepturile suverane de explorare și exploatare a 80% dintr-o suprafață de 12.200 de kilometri pătrați.
Dacă Rusia va spune că nu recunoaște decizia Curții de la Haga, România s-ar confrunta cu o mare problemă
Doru Frunzulică se întreabă ce s-ar întâmpla dacă Federația Rusă va spune că nu recunoaște această decizie, amintind că Moscova nu are mari probleme în a nu respecta tratate și drepturi internaționale.
Totodată, președintele George C. Marshall în România a subliniat și importanța strategică a insulei.
„Insula Șerpilor e importantă. Aici URSS avea foarte mult echipament militar, inclusiv radare de mare putere care băteau spre sud-estul Europei, Balcani, Orientul Mijlociu. În acest moment, după ce au ocupat Insula Șerpilor, Federația Rusă poate controla accesul către cele două porturi mari ale Ucrainei, Odessa și Kherson.
Ne-am putea confrunta cu o mare problemă. Rusia s-ar putea să vină și să spună că nu recunoaște decizia Curții Internaționale de Justiție la Haga privind platoul continental și zona economică exclusivă a României. Asta ar fi o problemă mare pentru noi. Federația Rusă nu respectă nimic din dreptul internațional și tratatele internaționale”, a explicat Doru Frunzulică, în cadrul emisiunii „Pe Plan Extern” de la DefenseRomania.
Incident militar între soldații români și sovietici în 1949 pe Insula Șerpilor
Fostul Europarlamentar a subliniat și „istorie zbuciumată” a Insulei Șerpilor, teritoriu care a fost de-a lungul timpului sub inclusiv sub controlul Imperiului Otoman și al României, amintind de un episod despre care azi nu se mai vorbește.
„În tratatul de Pace de la Paris după al Doilea Război Mondial, rușii au uitat de Insula Șerpilor iar frontiera era foarte general demarcată între URSS și România. În 1948 rușii și-au dat seama că au „uitat-o”. Petru Groza (n.r. - premierul din perioada 1945-1952 și „tovarășul de drum” al regimului stalinist instaurat în România după al Doilea Război Mondial) a fost la Moscova, a semnat o hârtie iar ulterior predarea s-a făcut între un prim-secretar al Ambasadei sovietice și un ambasador plenipotențiar al MAE român.
Dar propriu zis nu fusese luată în posesie. În 1949 încă erau militari români pe insulă care păzeau acel far englez din timpul Imperiului Otoman, pe care noi îl reconstruisem, care indica drumul spre Odessa. Noi l-am reconstruit după ce a fost distrus în Primul Război Mondial. În 1949 erau trupe române care păzeau farul. A fost inclusiv un incident militar între români și sovietici atunci, despre care nu se mai vorbește. Într-un final militarii români au fost debarcați la Sulina”, a conchis Doru Frunzulică.
Puteți urmări integral emisiunea „Pe Plan Extern” de vineri, 25 februarie 2022, în care invitat la DefenseRomania a fost Doru Frunzulică, președintele organizației George C. Marshall în România.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News