Rusia a livrat Republicii Belarus o baterie de rachete antiaeriene cu rază scurtă de acțiune de tip Tor-M2K

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
Complex antiaerian rusesc de tip Tor-M2K.
Complex antiaerian rusesc de tip Tor-M2K.

Ministerul Apărării al Republicii Belarus a anunțat, pe 13.01.2023, că cele mai noi complexe antiaeriene rusești de tip Tor-M2K au intrat în serviciul de luptă la brigada de rachete antiaeriene de importanță strategică. Echipamentele au fost recepționate și sunt deja gata să îndeplinească misiuni de luptă pentru a proteja spațiul aerian al Republicii Belarus.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, preluat de portalul rusesc topwar.ru, o baterie de rachete antiaeriene Tor-M2K a intrat în serviciu la Brigada 15 Rachete Antiaeriene din cadrul Forțelor Aeriene și de Apărare Aeriană ale Republicii Belarus. Militarii brigăzii au experiență în utilizarea acestor complexe, fiind instruiți inclusiv în Rusia.

,,Astăzi, personalul UM 30151 a primit o baterie a sistemului de rachete antiaeriene Tor-M2K. În dotarea brigăzii de rachete antiaeriene au fost introduse  șase vehicule noi de luptă unice, care nu au analogi în clasa lor. Noile arme au fost predate brigăzii importante din punct de vedere strategic”, se arată în comunicat.

Noul lot de complexe de rachete antiaeriene cu rază scurtă de acțiune 9K332MK Tor-M2K a sosit în Republica Belarus din Rusia pe 20 decembrie 2022. Complexele au fost primite în cadrul unui acord interguvernamental privind cooperarea tehnico-militară cu Rusia.

Tor-M2K este un complex de rachete antiaeriene amplasat pe un vehicul de luptă pe un șasiu cu roți, dezvoltat de întreprinderea Minsk Wheel Tractor Plant (MZKT) din Republica Belarus. Complexul include: un vehicul de luptă 9A331MK și două module de rachete antiaeriene 9M334 cu opt rachete antiaeriene dirijate 9M331, controlate prin patru canale.

Complexul este capabil să detecteze și să lovească avioane și elicoptere de orice tip, vehicule aeriene fără pilot, arme de înaltă precizie, inclusiv rachete de croazieră și antiradar, precum și bombe aeriene dirijate, la o distanță de până la 16 kilometri și o altitudine de până la 10 kilometri. Tor-M2K este capabil să tragă simultan în patru ținte, direcționând către acestea opt rachete antiaeriene.

 

 

 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel