Sursa a precizat că livrarea către China a celui de-al doilea sistem S-400 a fost încheiată şi că aceasta a inclus: un punct de comandă, o stație de radiolocație, echipamente auxiliare, piese de schimb, dar şi peste 120 de rachete antiaeriene rusești de două tipuri.
Sursa a adăugat, sub protecţia anonimatului, că actul de predare-primire al celui de-al doilea complet S-400 a fost semnat, în China, în luna decembrie anul trecut. De la această dată va intra în vigoare perioada de garanție pentru deservirea echipamentelor, pentru o perioadă de 18 luni.
Rusia a semnat un acord cu China pentru furnizarea a cel puțin șase sisteme de rachete S-400, în valoare de peste 3 miliarde de dolari, în 2014. Ulterior, Turcia, India și Arabia Saudită au dorit și ele să achiziţioneze astfel de sisteme de rachete.
China a devenit primul stat străin care a comandat sistemul rusesc de rachete antiaeriene S-400 Triumf. Primul sisteme de rachete S-400 a fost livrat în China în primăvara anului 2018 și ulterior a fost testat cu succes de către armata chineză.
Sistemele S-400, menționate în nomenclatorul NATO ca Sa-21 Growler, au intrat în dotarea armatei ruse, în 2007. Sistemul pot lovi ținte aflate la pe o rază de 400 km care zboară la altitudini de până la 30 km.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News