,,O navă de transport, cu prima parte a tehnicii din compunerea celui de-al doilea regiment S-400 pentru China, a ieșit pe mare din portul Ust-Luga din Marea Baltică. La fel ca și în cazul Turciei, livrarea sistemelor a început cu câteva luni mai devreme decât termenul stabilit în contract", a precizat sursa.
Potrivit declarațiilor sale, în vederea livrării către beneficiar a întregului regiment, vor fi utilizate trei cargouri, care vor ieși pe mare, unul după altul, la intervale scurte de timp.
Federația Rusă și China au încheiat, în anul 2014, un contract pentru livrarea a două complete de nivel regiment de rachete antiaeriene S-400 Triumf. Livrarea primului regiment s-a făcut în primăvara anului 2018. China a testat mașinile din cadrul acestuia, distrugând în poligoanele sale atât ținte aerodinamice, cât și ținte balistice.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News