„Livrările sistemului de apărare antiaeriană S-400 către India au început și se desfășoară conform programului”, a declarat Shugaev referindu-se la contractul în valoare de 5,2 miliarde de dolari semnat în octombrie 2018 între guvernele celor două țări.
Se așteaptă ca livrarea efectivă a elementelor sistemului să se desfășoare concomitent cu vizita pe care președintele Vladimir Putin o efectuează în India, în cursul lunii decembrie.
De altfel, în media rusă specializată în probleme militare, se consideră că Rusia va încerca să exploateze la maximum contextul creat de Dubai Airshow 2021 și de vizita lui Putin în India pentru a promova pe piața din Asia noile sisteme antiaeriene similare S-500 și S-550.
Decizia Indiei de a achiziționa S-400 a deranjat SUA
Comentariul autorului: Este bine cunoscut faptul că achiziția de către India a sistemului S-400 a deranjat SUA într-o măsură aproape similară celei făcute de Turcia, însă este puțin probabil ca Washingtonul să decidă aplicarea unor măsuri serioase împotriva sectorului indian de apărare.
În ultimii ani, India s-a îndepărtat de statutul său tradițional de neutralitate cu înclinație către Rusia, pentru a se apropia tot mai mult de o alianță strategică cu SUA, iar acest lucru va cântări mult în decizia administrație Biden.
India menține legături strânse cu Rusia și lucrează alături de aceasta în OCS (Organizația de Cooperare de la Shanghai), în Trilaterala RIC (Rusia-India-China) și în BRICS (Brazilia - Rusia - India - China - Africa de Sud). În prezent, mai mult de 65% din tehnica militară indiană este de producție rusească, iar India continuă să aibă contracte cu Rusia pentru piese de schimb, așa cum cel mai probabil se va întâmpla și în cazul sistemului S-400. Cu toate acestea, procentul de tehnică militară rusească este în scădere constantă, iar achizițiile recente ale Indiei au început să fie orientate în principal spre țările occidentale și Israel.
Prin urmare, este de așteptat ca din dorința de a menține această tendință a Indiei și de a avea India ca partener în zonă, SUA să renunțe la ideea sancțiunilor și să se concentreze mai mult pe evitarea unor situații similare pe viitor.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News