Rusia a exportat armamente în anul 2020 în valoare de 13 miliarde de dolari, la fel ca în 2019

Ionel Copcea |
Data publicării:

Șeful corporației de stat Rostec, Serghei Chemezov, a declarat, pe 08.01.2021, că, în anul 2020, volumul livrărilor de produse militare rusești în străinătate s-a situat la un nivel de aproximativ 13 miliarde de dolari.

“În ceea ce privește comenzile de stat pentru apărare, până în prezent, au fost livrate toate categoriile de armamente incluse în lista aprobată de președinte. În privința cooperării tehnico-militare, am îndeplinit planul stabilit de președinte, la un nivel de aproximativ 13 miliarde de dolari, la fel ca și în anul trecut”, a precizat Chemezov, în timpul unei întâlniri cu premierul rus, Mikhail Mishustin.

De asemenea, în cadrul unui interviu pentru cotidianul Rossiyskaya gazeta, locțiitorul ministrului rus al apărării, Aleksandr Fomin, declarase, la sfârșitul lunii decembrie, că, din cauza coronavirusului, Rusia a amânat livrarea de armamente unor beneficiari străini și a oprit primirea specialiștilor din străinătate pentru pregătire pe teritoriul rus.

“Reducerea semnificativă a numărului de zboruri interne și internaționale a cauzat uneori o creștere a timpului total pentru livrarea de mici loturi de produse către clienți străini și importul de bunuri pentru reparații pe teritoriul Federației Ruse și, de asemenea, a dus la imposibilitatea înlocuirii planificate a specialiștilor ruși, care efectuează întreținerea echipamentelor pe teritoriile clienților”, a spus atunci Fomin.

„De asemenea, acest lucru nu permite întotdeauna partenerilor să asigure transferul în timp util al documentelor de plată, ceea ce duce la întârzieri în primirea veniturilor valutare, decontări premature cu întreprinderile cooperative și formarea unui deficit de numerar în acestea”, a spus Fomin.

Într-un interviu acordat agenției de presă Interfax pe 16 martie anul trecut, directorul Serviciului Federal pentru Cooperare Tehnico-Militară din Rusia, Dmitri Shugaev, a declarat că portofoliul comenzilor de export pentru arme și echipamente militare este de 55 de miliarde de dolari. Potrivit precizărilor sale, acest indicator se menține stabil, în pofida sancțiunilor occidentale.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel