UPDATE:
Autorităţile de facto din patru regiuni ocupate sau parţial ocupate din Ucraina şi-au anunţat planurile de organizare a unor referendumuri privind aderarea la Rusia, scrie Rador.
Administraţiile din Luhansk, Doneţk, Herson şi Zaporijjia au decis ca scrutinele să se desfăşoare începând de vinerea aceasta.
Dmitri Medvedev, a declarat că încorporarea teritoriilor separatiste ar permite Rusiei să le apere.
Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a condamnat marți intențiile Rusiei de a organiza pseudo-referendum în teritoriile ocupate temporar ale Ucrainei.
"Pseudo-referendumurile nu au legitimitate și nu schimbă natura războiului de agresivitate al Rusiei împotriva Ucrainei. Aceasta este o nouă escaladare a războiului lui Putin”, spune oficialul NATO, citat de UkrainskaPravda.
Știrea inițială:
Astfel, Camera Publică din autointitulata ”Republica Populară Lugansk” i-a solicitat șefului republicii, Leonid Pasechnik, să organizeze un referendum pentru includerea în compunerea Federației Ruse. Ulterior, un demers similar a avut loc și de separatiștii din Donețk, unde Camera Publică a făcut același apel la șeful instalat de Moscova, Denis Pushilin.
În același timp, adjunctul șefului Regiunii Herson, subordonat rușilor, Kirill Stremousov, a declarat, pentru agenția de presă rusă RIA Novosti, că populația regiunii dorește ca referendumul pentru aderarea la Federația Rusă să aibă loc cât mai curând posibil.
Este posibil ca organizarea de referendumuri în regiunile secesioniste din Ucraina să reprezinte o reacție a părții ruse la evoluțiile înregistrate în ultima perioadă, când trupele ucrainene au declanșat acțiuni ofensive pe mai multe direcții în zonele controlate de ruși.
În aceste condiții, referendumurile de integrare în Federația Rusă ar putea fi programate în lunile octombrie sau noiembrie, așa cum s-a speculat anterior în mai multe rânduri.
Nu este exclus ca referndumuri similare să se desfășoare ulterior și în alte regiuni din Ucraina, ca de exemplu Zaporijjia, Mîkolaev sau Odesa, pe măsură ce acestea vor fi “eliberate” de trupele ruse.
Chiar dacă referendumurile și integrarea ulterioară a regiunilor separatiste din Ucraina în Federația Rusă nu vor fi recunoscute de către Occident, acest fapt va complica și mai mult situația conflictului de pe teritoriul ucrainean.
Partea rusă va putea atunci să considere atacurile Forțelor Armate ale Ucrainei asupra acestor teritorii drept atacuri împotriva Federației Ruse și să găsească motive așa-zis “legitime” pentru declararea oficială a războiului împotriva statului ucrainean, cu toate consecințele care decurg din aceasta (decretarea mobilizării, oprirea livrărilor de gaze sau avertizarea statelor occidentale în ceea ce privește continuarea livrărilor de arme către partea ucraineană).
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News