Rusia a adus în Crimeea noi complexe de rachete de coastă Bastion, iar Ucraina a dislocat la Odesa sisteme antiaeriene S-300

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:

Portalul rusesc topcor.ru a informat, pe 09.02.2022, că, în cadrul procesului de întărire a frontierei din sud-vestul țării, Rusia a trimis noi complexe de coastă Bastion în Crimeea.

O coloană auto cu astfel de complexe a fost semnalată în Ținutul Krasnodar, îndreptându-se către peninsulă.

Pe de altă parte, martori oculari au filmat, la Odesa, mașini aparținând sistemului de apărare antiaeriană de tip S-300PT. Este posibil ca, acestea să fie transferate în regiune ca parte a exercițiilor inițiate de Kiev ca răspuns la manevrele ruso-belaruse Allied Resolve-2022.

După cum a declarat ministrul ucrainean al apărării, Oleksiy Reznikov, în perioada 10-20 februarie, în Ucraina se vor desfășura exerciții cu întrebuințarea armamentelor primite din străinătate. În special, vor fi utilizate drone turcești Bayraktar TB2, lansatoare de grenade antitanc britanice NLAW, mijloace americane antitanc FGM-148 Javelin, precum și alte echipamente occidentale. Exercițiile vor fi executate în poligoane din apropiere de localitățile Chernigov, Chuguev, Kovel, Rivne, Sumy și Odesa, dar și în alte regiuni ale țării.

Între timp, manevrele din Rusia și Belarus se desfășoară în două etape. Prima dintre acestea se va încheia pe 09 februarie, urmând ca etapa principală să aibă loc în perioada 10-20 februarie, pe teritoriul Republicii Belarus. După cum a remarcat președintele Republicii Belarus, Alexander Lukașenko, manevrele vor include reacții ale Forțelor Armate din cele două state la posibile acțiuni militare din Polonia, statele baltice și Ucraina.

Comentariul autorului: În prezent, în peninsula Crimeea sunt dislocate două divizioane de rachete de coastă Bastion, care fac parte din compunerea Brigăzii 15 Rachete și Artilerie de Coastă - Sevastopol a Corpului 22 Armată - Simferopol din cadrul Trupelor de Apărare de Coastă ale Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN). În organica brigăzii se mai află câte un divizion de rachete Bal și Utes.

Pe lângă acestea, în structura FRMN se mai află încă un divizion de rachete de coastă Bastion, care face parte din Brigada 11 Rachete și Artilerie de Coastă - Anapa a Corpului 22 Armată. Probabil, acest divizion a fost transferat în peninsula Crimeea, în urma unui marș efectuat pe șosea.

Ținând cont de faptul că, în prezent, în Marea Neagră nu se află nave de luptă ale NATO și nici nu se așteaptă ca Ucraina să opună o mare rezistență navală în cazul unui eventual conflict, cel mai probabil, partea rusă are în vedere întrebuințarea complexelor Bastion împotriva unor ținte terestre.

Trebuie precizat faptul că rachetele de croazieră Onyks din dotarea complexelor Bastion au o bătaie de aproximativ 600 de kilometri.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel