Astfel, publicații precum "Komsomolskaya Pravda" și “Topcor“, sau canalul TV “Tsargrad” au mediatizat opiniile analistului militar rus Viktor Baranets și ale expertului militar Alexei Leonkov, potrivit cărora americanii nu ar trebui să aibă acces la sistemul S-400, iar dacă totuși îl vor obține, nu vor fi în măsură să descopere secretele acestuia.
Barantz a precizat că există o regulă internațională care interzice transferul către terțe state și accesul acestora la armamentul achiziționat în condițiile contractului dintre Rusia și Turcia, “dar chiar dacă acest acord va fi încălcat în mod perfid, partenerii noștri americani vor fi incapabili să afle ceva despre sistemul rusesc de apărare antiaeriană S-400”.
După ce a reamintit că sistemele S-400 sunt proiectate astfel încât folosirea lor împotriva avioanelor operate de Rusia să fie imposibilă și că sistemele de rachete exportate de Rusia au întotdeauna capacități de luptă mai reduse față de cele utilizate de armata rusă, analistul rus a precizat că factorul principal care blochează accesul la tehnologia sistemului este dat de pierderea funcționalității circuitelor și a modulelor electronice la orice încercare de desfacere a acestora, încercare pe care trebuie să o facă oricine încearcă să studieze electronica sistemului.
Comentariul autorului: Soluția ca Turcia să vândă părții americane un sistem S-400 este în continuare privită ca singura în măsură să readucă relațiile turco-americane la nivelul funcțional. Aceasta ar putea fi probabil realizată și la vedere, printr-o interpretare forțată de către Turcia a unor prevederi din contractul încheiat cu Rusia, dar, la fel de bine, s-ar putea desfășura și în secret.
În prima parte a lunii iulie, în senatul SUA a fost dezbătută propunerea de a cumpăra din Turcia sistemul S-400. La momentul respectiv, propunerea a venit ca o încercare a senatorilor americani de a depăși impasul dintre Washington și Ankara privind continuarea cooperării în proiectul avionului F-35. “SUA cumpără în mod obișnuit tehnologie străină și ar putea să exploateze tehnologia S-400 și ca să își testeze tacticile de luptă”, declara atunci Jim Townsend, fost oficial al Pentagonului pentru politica europeană și NATO.
SUA au procurat și variante anterioare ale sistemelor rusești de apărare antiaeriană. Potrivit New York Times din 24 decembrie 1994, SUA aveau la acea dată achiziționat sistemul rusesc de apărare antiaeriană S-300. Achiziția a fost efectuată în secret de către SUA, cu scopul de a examina sistemul și a dezvolta propriile sale sisteme Patriot, după cum se preciza în materialul făcut public de cotidianul american.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News