El a participat la evenimentul Black Sea Online Forum "Importanţa geostrategică şi economică a Mării Negre în actualul context european", organizat de publicaţia Financial Intelligence, transmite Agerpres.
Ministrul a fost întrebat care este capacitatea Romgaz de a gestiona proiectul Neptun Deep, având în vedere şi faptul că, momentan, are o conducere interimară.
"Am înţeles că există această temere în piaţă privind conducerea Romgaz. În momentul de faţă, atât directorul general, care este numit pe o perioadă de două luni, care acoperă exact perioada depunerii ofertei pentru achiziţia pachetului de la Exxon, Consiliul de Administraţie, directorul economic, toţi experţii din Romgaz au capacitatea de a dezvolta acest proiect. Nu ştiu dacă în România cineva are expertiză pentru mare adâncime, dar eu zic să le dăm această şansă celor de la Romgaz. Eu cred că Romgaz are capacitatea de a gestiona acest proiect", a răspuns Popescu.
Potrivit acestuia, în paralel va fi demarată procedura de selecţie şi definitivare a Directoratului şi Consiliului de Administraţie al companiei, în conformitate cu ordonanţa de urgenţă privind conducerea corporativă a întreprinderilor de stat. "Principala preocupare în acest moment este achiziţionarea participaţiei Exxon de 50% din Neptun Deep", a subliniat ministrul.
El a arătat că ministerul lucrează în această perioadă la modificarea Legii offshore, care va fi prezentată într-o primă fază în coaliţia de la guvernare.
"Apoi o vom prezenta în Parlament şi altor forţe politice care doresc să se alăture acestui proiect. Îmi doresc ca toate forţele politice sau majoritatea să se alăture acestui proiect, pentru că exploatarea acestor gaze va aduce o serie de beneficii şi va face din România un jucător regional pe piaţa gazelor naturale", a continuat Popescu, exprimându-şi speranţa că Legea offshore va fi votată în această sesiune parlamentară.
Oficialul guvernamental a mai arătat că primele gaze din aceste zăcăminte ar putea fi extrase în anul 2025.
"Avem o fereastră de patru ani astfel încât să finalizăm investiţiile în sistemul energetic în capacităţi noi de producţie, reţea de distribuţie şi transport, toate acestea să poată fi puse în funcţiune până atunci. Avem drept obiectiv să consumăm o cantitate cât mai mare de gaz din Marea Neagră în România", a precizat Popescu.
Acesta a subliniat că surplusul de gaze va putea fi exportat, însă pentru a realiza acest lucru trebuie să creştem capacitatea de interconectare cu ţările vecine.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News