Această întrevedere a avut loc în continuarea dialogului recent pe temă cu viceprim-ministrul pentru reintegrare al Republicii Moldova, Cristina Lesnic.
Cu acest prilej, ministrul român al afacerilor externe a arătat că reglementarea conflictului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova reprezintă o prioritate pentru România. Ministrul Teodor Meleșcanu a reiterat că România susține o reglementare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. De asemenea, șeful diplomației române a evocat rolul Misiunii OSCE în Republica Moldova în eforturile de reglementare a conflictului și a subliniat sprijinul României pentru formatul de negociere ”5+2”, precum și pentru mandatul Reprezentantului Special al Președinției în exercițiu a OSCE (PiE OSCE), încurajând o abordare echilibrată.
Ministrul afacerilor externe s-a referit la înțelegerile recente, în cadrul așa-zisului ”Pachet Berlin Plus”, și a subliniat că România va continua să acorde o atenție specială monitorizării implementării angajamentelor legate de situația școlilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană. De asemenea, s-a discutat și despre chestiunea retragerii forțelor militare străine aflate pe teritoriul Republicii Moldova fără consimțământul statului-gazdă.
În contextul vizitei la București, Reprezentantul Special al PiE OSCE Franco Frattini a avut o rundă de consultări cu secretarul de stat Dan Neculăescu, în cadrul căreia s-au evaluat principalele măsuri de creștere a încrederii convenite în ultima perioadă.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News