Potrivit unui comunicat emis de MApN către DefenseRomania, întrevederile au avut loc în cadrul programului celei de-a șasea Reuniuni a Comisiei Militare Mixte România – Republica Moldova în domeniul Apărării, care se desfășoară în perioada 22 - 24 noiembrie.
Simona Cojocaru a discutat despre dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării între România și Republica Moldova
Pe timpul întâlnirii cu secretarul de stat Simona Cojocaru au fost abordate subiecte care au vizat dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării și continuarea dialogului în vederea identificării unor noi proiecte de interes, în perspectiva consolidării sprijinului oferit de România pentru modernizarea și întărirea capacității operaționale, precum și creșterea nivelului de interoperabilitate dintre forțele armate ale României și Republicii Moldova.
Totodată, cei doi oficiali au abordat și aspecte privind cooperarea în cadrul inițiativelor și instrumentelor dedicate statelor partenere sub egida NATO și UE, cu accent pe implementarea Pachetului NATO pentru consolidarea capacității de apărare și pe cea a proiectelor Facilității Europene pentru Pace (EPF) destinate Republicii Moldova. A fost subliniată, în context, utilitatea asigurării complementarității eforturilor NATO și UE cu cele în context bilateral.
Oficialul român a reafirmat sprijinul ferm al țării noastre pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum și angajamentul pentru consolidarea cooperării în plan bilateral și în cadrul inițiativelor regionale și organizațiilor internaționale. În marja reuniunii Comisiei militare mixte a fost semnat Planul Bilateral de Cooperare pentru anul 2022, document ce asigură cadrul necesar consolidării relației bilaterale în domeniul apărării. „Dorim să ne focalizăm asupra unor domenii cheie, cum ar fi instruirea în comun, învățământul militar, forțele pentru operații speciale sau comunicațiile”, a declarat secretarul de stat român.
Agenda discuțiilor cu generalul-locotenent Daniel Petrescu s-a axat pe sprijinul oferit de România, ca stat NATO, pentru modernizarea forțelor Armatei Naționale a Republicii Moldova, consolidarea relațiilor bilaterale și intensificarea instruirii în comun a celor două armate.
Activitățile Comisiei Militare Mixte România – Republica Moldova în domeniul Apărării, constituite din grupuri de experți militari, vizează procesul de transformare și reforma sectorului de apărare, precum și domeniile învățământ și instruire, interoperabilitate, apărare cibernetică, respectiv cooperarea bilaterală, pentru anul 2022
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News