Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a exprimat sprijinul ferm pentru instituirea unei păci juste şi durabile în Ucraina, susţinută de garanţii de securitate solide şi credibile.
România susține oferirea în continuare a asistenţei europene pentru Kiev, în paralel cu intensificarea demersurilor pentru tragerea la răspundere a Rusiei pentru agresiunea asupra Ucrainei, precum şi pentru daunele provocate acesteia, se arată într-un comunicat al MAE, transmis DefenseRomania.
Hurezeanu a insistat pe avansarea procesului de aderare europeană a Ucrainei şi a Republicii Moldova.
În același timp, şeful diplomaţiei române a subliniat natura unică a Parteneriatul transatlantic şi importanţa asigurării viabilităţii acestuia pe termen lung.
De asemenea, ministrul român a exprimat sprijinul pentru iniţiativa Înaltului Reprezentant Kaja Kallas referitoare la consolidarea şi accelerarea sprijinului militar european pentru Ucraina.
Coordonare între UE și Marea Britanie
Ministrul european de externe Kaia Kallas va vizita Londra pe 18 martie, unde va purta discuții cu ministrul britanic de externe David Lemmy și secretarul apărării John Healy.
Subiectele cheie ale întâlnirii vor fi coordonarea cooperării în sprijinul Ucrainei și creșterea presiunii asupra Rusiei.
Potrivit unui comunicat al Downing Street, discuțiile fac parte ”dintr-o nouă eră a relațiilor dintre Regatul Unit și UE”.
Regatul Unit și UE vor discuta:
Coordonarea asistenței militare și financiare pentru Ucraina;
Creșterea presiunii asupra Federației Ruse, inclusiv prin măsuri economice;
Combaterea amenințărilor hibride rusești, inclusiv atacurile cibernetice, interferența electorală și dezinformarea;
Creșterea cheltuielilor europene pentru apărare și consolidarea securității colective.
În cadrul vizitei, Kaia Kallas se va întâlni și cu șeful Statului Major al Apărării din Regatul Unit și va participa la un briefing cu comandamentul Operațiunii INTERFLEX. Discuția se va concentra pe extinderea programului de pregătire pentru personalul militar ucrainean.
Ministrul britanic al Apărării, John Healy, a subliniat că „ securitatea europeană începe în Ucraina”, iar Londra și Bruxelles-ul sunt unite în hotărârea lor de a oferi Kievului armele necesare pentru a rezista invaziei ruse.
Starmer este gata să trimită trupe în Ucraina pe termen nelimitat
Reprezentanții ”Coaliției de Voință” se vor întâlni joi la Londra. Printre altele, discuția se va concentra pe unde anume ar trebui să fie desfășurați forțele de menținere a păcii în cazul în care între Ucraina și Rusia va avea loc o încetare a focului, scrie The Times, adăugând că șefii apărării din Turcia, Franța, Canada și Australia vor ajunge în capitala britanică.
Premierul britanic Keir Starmer este gata să desfășoare trupe de menținere a păcii în Ucraina atât timp cât este necesar, arată ziarul The Times. Britanicii vorbesc despre 30.000 de soldați, pe care i-ar trimite deocamdată în Ucraina împreună cu Franța.
În plus, ar trebui să existe și o discuție despre ce s-ar întâmpla dacă trupele ruse ar încălca încetarea focului, așa cum sa întâmplat de multe ori în trecut.
Starmer, care este gata să trimită trupe în Ucraina „atâta timp cât este necesar”, a refuzat până acum să spună dacă trupele de menținere a păcii vor răspunde dacă rușii ar deschide focul, a menționat ziarul britanic. „Regulile de angajare” vor fi probabil discutate în zilele următoare.
Coaliție de voință prinvind Ucraina
”Coaliția de Voință” reprezintă coaliția statelor dispuse să acorde sprijin pentru Ucraina împotriva agresiunii ruse.
Anunțată în timpul Summitului de la Londra din 2025 privind Ucraina, din 2 martie 2025, formatul urmărește să consolideze sprijinul european pentru Ucraina în contextul schimbării politicii SUA și să stabilească un cadru pentru un acord de pace de durată. Și-au exprimat angajamentul de a oferi ajutor în continuare pentru Ucraina următoarele state europene: Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Spania, Suedia, Regatul Unit.
La coaliție vor participa Canada și Japonia, în timp ce Australia, Belgia,Noua Zeelandă au declarat că sunt deschise să ia în considerare trimiterea de forțe de menținere a păcii.
Prin vocea lui Cristian Diaconescu, consilierul pentru securitate națională al Președintelui interimar, Ilie Bolojan, România a anunțat duminică, la Digi24, că sprijină formatul voluntar, inițiat la Londra, însă ”nu vom trimite forţe militare. Contribuţia noastră ca hub regional va fi însă una extrem de hotărâtă” . ”Repet, din punct de vedere al României, nu se pune problema de a trimite de trupe”, a explicat Cristian Diaconescu.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News