Publicitate
Șeful diplomației române a explicat că un grup de lucru româno-american analizează obiectivul ţării noastre de a fi inclusă în Visa Waiver.
"Avem în vedere în perioada următoare şi declanşarea unei noi campanii de comunicare publică cu privire la acest program Visa Waiver, pentru că ultimul criteriu pe care îl mai avem de îndeplinit este acela al ratei de refuz. Rata de refuz este prevăzută în legislaţia americană la nivelul unui plafon de 3% din numărul de cereri care se fac pentru acordarea de viză de scurtă şedere în Statele Unite. Este important să folosim toate pârghiile, inclusiv acelea de conştientizare publică, cu privire la şansele unui cetăţean român de a obţine viză, în aşa fel încât acest nivel să scadă până la 3 %", arată ministrul, într-un interviu acordat Agepres.
În plus, este avută în vedere şi "o serie de iniţiative la nivelul Congresului Statelor Unite, pentru a vedea în ce măsură este posibilă modificarea legislaţiei sau flexibilizarea legislaţiei americane, care prevede acest plafon de 3%, în aşa fel încât, pentru aliaţi puternici, parteneri strategici, dedicaţi, cum este România, să poată fi, eventual, identificate o serie de excepţii".
În contextul Parteneriatului Strategic româno - american, Bogdan Aurescu afirmă că România susţine o creştere a prezenţei militare americane.
"Suntem încurajaţi de faptul că actul normativ care autorizează cheltuielile militare americane pentru acest an fiscal, NDAA (National Defense Authorization Act - n.r.), prevede o sarcină pentru Departamentul de Stat şi pentru Pentagon pentru a evalua prezenţa militară americană nu numai la nivel global, dar şi în regiune, inclusiv în ceea ce priveşte România", evidenţiază ministrul român de Externe.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News