Publicitate
Reuniunea va oferi oportunitatea unui schimb de opinii cu privire la evoluţiile de securitate la nivel regional şi internaţional şi priorităţile NATO în acest context, pornind de la concluziile celui mai recent Summit al Alianței Nord-Atlantice. Printre temele abordate se vor număra aspecte privind atât continuarea consolidării posturii NATO de descurajare şi apărare, cât şi rolul Alianţei în proiectarea stabilităţii şi relaţiile cu statele partenere din vecinătatea estică şi sudică.
Această reuniune este a cincea întâlnire în acest format, precedenta rundă de consultări ministeriale trilaterale desfășurându-se la Varşovia, în august 2017.
Consultările se înscriu în dialogul regulat al celor trei state pe teme de interes strategic şi au un caracter informal, urmărind facilitarea discuțiilor pe teme de actualitate şi interes prioritar, util în armonizarea poziţiilor naţionale şi în identificarea unor noi oportunităţi de coordonare şi cooperare.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News