Într-o scrisoare comună publicată vineri, cele cinci ţări est-europene au cerut, de asemenea, instituţiilor UE să îşi asume un rol de leadership în păstrarea memoriei istorice şi prevenirea manipulării faptelor.
"Rusia nu a condamnat niciodată crimele sovieticilor şi conducerea sa actuală tolerează în mod deschis şi chiar sprijină cu entuziasm moştenirea sovietică", se arată în scrisoare.
"Este necesar să se consolideze eforturile la nivelul UE pentru a combate încercările Rusiei de a rescrie istoria şi de a folosi interpretările regimurilor totalitare în contextul războiului împotriva Ucrainei, folosind instrumente legale, politice şi de sensibilizare", subliniază documentul citat.
Spre deosebire de atrocităţile naziştilor, memoria şi cunoaşterea crimelor sovietice încă nu şi-au găsit locul în conştiinţa europenilor.
"Fără o evaluare precisă, onestă şi cuprinzătoare a trecutului, nu vom putea preveni efectiv viitoare crime pe continentul nostru sau să le investigăm pe cele actuale din Ucraina", se arată în scrisoarea semnată cei cinci lideri europeni.
Rusia a lansat un război împotriva Ucrainei în urmă cu aproape cinci luni, folosind ca pretext între altele pretinsa "denazificări" a ţării vecine. Moscova susţine în mod constant că conducerea ucraineană este dominată de nazişti.
Estonia, Letonia şi Lituania au fost ocupate alternativ de Uniunea Sovietică şi Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După încheierea războiului, cele trei state baltice au rămas în mod involuntar parte a Uniunii Sovietice până în 1991.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News