În contextul discuțiilor apărute în spațiul public privind efortul bugetar important, pe care România îl face pentru a-i găzdui cei 5 mii de militari NATO, Nicolae Ciucă a precizat că România nu este nevoită să suporte costurile pentru staționarea militarilor străini prezenți în țara noastrăl.
”Numărul de militari cu exactitate acum nu ştiu să vi-l zic. Ştiu sigur că este grupul de luptă NATO (de la Cincu) pe naţiune-cadru Franţa, cu participare Belgia şi Olanda, de aproximativ 1.000 de militari.
La Mihail Kogălniceanu forţele americane au sporit numărul şi cred că discutăm de aproximativ 3.000 de militari cu tot ce exista înainte la Mihail Kogălniceanu şi, desigur, acest număr fluctuează în funcţie de misiunile care se rotesc pe teritoriul naţional.
În principiu, fiecare în naţiune participantă îşi plăteşte serviciile de susţinere a militarilor în ţara noastră.
Vă pot spune că la un moment dat militarii americani la Mihail Kogălniceanu cheltuiau o sumă destul de mare. Ca atare, componenta aceasta de preţ pentru noi nu este foarte mare. Nu ştiu să vă spun cât reprezintă în momentul de faţă, dar principiul este că se autosusţin fiecare dintre contingentele dislocate pe teritoriul României.
Premierul Ciucă s-a mai referit la situația din R. Moldova. În opinia sa, măsura de suspendare a zborurilor, luată de companiea Wizz Air, este una care nu se justifică.
”Suspendarea zborurilor, din discuţiile pe care le-am avut cu premierul Republicii Moldova, cu Dorin Recean, a rezultat foarte clar că nu existau motive ca Wizz Air să-şi suspende zborurile, ca atare nu există acest pericol în momentul de faţă.
România este o ţară membră NATO, iar iminenţa unui atac este puţin probabilă în acest moment”, a mai adăugat Ciucă.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News