Ministerul Afacerilor Externe anunţă regretul faţă de aceste demersuri şi precizează că România subliniază rolul KFOR în menţinerea unui mediu sigur şi stabil în Kosovo.
Potrivit MAE, toate eforturile trebuie concentrate asupra continuării dialogului Belgrad-Pristina şi a implementării celor convenite în acest cadru, cu evitarea declaraţiilor şi iniţiativelor care riscă să sporească tensiunile la nivel regional.
Parlamentul de la Pristina a votat vineri o lege privind crearea unei armate kosovare, decizie care a stârnit preocupare în rândul minorităţii sârbe din Kosovo şi la Belgrad. Textul adoptat precizează că forţele vor fi însărcinate cu "asigurarea integrităţii teritoriale a ţării, apărarea proprietăţii şi intereselor Republicii Kosovo, susţinerea autorităţilor civile în caz de catastrofă şi participarea la operaţiuni internaţionale".
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că regretă decizia Parlamentului de la Pristina de a crea o armată kosovară şi a afirmat că Alianţa îşi va "reexamina nivelul de angajare" alături de Forţa de Securitate din Kosovo. Totodată, secretarul general al NATO a subliniat că Alianţa "rămâne angajată prin intermediul KFOR faţă de asigurarea unui climat sigur în Kosovo".
Uniunea Europeană a criticat, la rândul său, Kosovo pentru adoptarea unei legi pentru transformarea forţei de securitate actuale într-o armată propriu-zisă.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News