Această desfăşurare, una dintre cele mai importante din Europa pentru forţele americane de la sfârşitul Războiului Rece, este destinată să liniştească statele europene aliate ale Washingtonului situate cel mai la est, care sunt îngrijorate din cauza frecventelor manevre militare ruse din vecinătatea lor şi a conflictului ucrainean.
A opta ediţie a acestui exerciţiu anual, care va avea loc între 3 şi 15 iunie, coincide cu informaţia apărută săptămâna trecută în Polonia potrivit căreia această ţară ar intenţiona să participe la finanţarea unei prezenţe sporite a forţelor armate americane pe teritoriul său.
Pawel Soloch, şef al Biroului securităţii naţionale pe lângă preşedinţia Poloniei, a afirmat că un "document de informare" redactat la Ministerul Apărării se referă la o sumă cuprinsă între 1,5 şi 2 miliarde de dolari pe care ţara sa ar putea să îi aloce pentru a participa la cheltuielile de staţionare a unei unităţi blindate americane.
Anunţul a provocat o reacţie imediată a Moscovei apreciind că o asemenea desfăşurare "nu aduce niciun fel de beneficii securităţii şi stabilităţii pe continent".
Statele Unite şi-au consolidat prezenţa pe flancul estic al NATO după anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia în 2014.
Prezență masivă după anexarea Crimeei de către Rusia
Armata americană a înfiinţat, în mai 2017, un nou cartier general în Polonia pentru comanda celor aproape 6.000 de soldaţi ai săi desfăşuraţi în cadrul operaţiunilor NATO şi Statelor Unite în regiune.
Statele Unite comandă un batalion multinaţional al NATO în Polonia, iar Canada, Marea Britanie şi Germania se află la conducerea unor batalioane similare desfăşurate în ţările baltice vecine, în Lituania, Letonia şi Estonia unde vor avea loc, de asemenea, manevrele Saber Strike.
Cu prilejul unei vizite efectuate la Varşovia săptămâna trecută, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a plasat capacitatea de a transporta forţele, disuasiunea şi proiectarea stabilităţii printre marile teme ce vor fi dezbătute la summitul prevăzut să aibă loc între 11 şi 12 iulie la Bruxelles, menite să răspundă la politica dusă de Kremlin.
Pentru a cimenta legăturile sale militare cu Washingtonul, Polonia a semnat în martie un contract de achiziţionare a unui sistem antirachetă american Patriot, pentru 4,75 de miliarde de dolari (3,8 miliarde de euro).
Rusia a denunţat proiectele de dezvoltare a acestui sistem în Polonia şi România, afirmând că încalcă un vechi tratat din 1987.
La rândul său, Moscova a fost acuzată în februarie de Polonia şi Lituania că desfăşoară "în vederea unei prezenţa permanente" în enclava vecină Kaliningrad rachete Iskander capabile să transporte focoase nucleare.
O parte a exerciţiului Saber Strike se va derula în vecinătatea enclavei ruse, mai informează AFP.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News