Publicitate
Viceprim-ministrul pentru reintegrare al Republicii Moldova, Oleg Serebrian, aflat în vizită la București, pe 28 februarie 2024, a avut o întrevedere cu șefa diplomației române Luminița Odobescu.
Potrivit unui comunicat transmis de MAE român, cei doi demnitari au trecut în revistă evoluțiile de securitate regionale și acțiunile de destabilizare ale Rusiei, cu accent pe impactul acestora asupra Republicii Moldova.
Ministrul Luminița Odobescu a salutat eforturile autorităților de la Chișinău în combaterea efectelor războiului hibrid și a reconfirmat sprijinul pe care România este pregătită să îl ofere în acest proces.
În acest context, Luminita Odobescu şi-a exprimat sprijinul pentru Chişinău în rezolvarea problemei transnistrene.
Ministrul afacerilor externe a reiterat susținerea pentru o reglementare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a problemei transnistrene, în conformitate cu dreptul internațional, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional și fără afectarea viitorului său european.
Oficialul român a exprimat aprecieri pentru abordarea responsabilă și echilibrată de care autoritățile Republicii Moldova dau dovadă asupra temelor complexe legate de reglementarea transnistreană, într-un climat regional complicat și marcat de provocări. De asemenea, a salutat eforturile autorităților de la Chișinău de a continua dialogul cu Tiraspolul, la nivel tehnic, cu scopul de a soluționa problemele care afectează direct cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului.
Reamintim că astăzi Congresul deputaților de toate nivelurile, desfășurat la Tiraspol, a cerut ajutor și protecție din partea Rusiei împotriva ”presiunilor din partea Republicii Moldova”.
Deloc surprinzător, autoritățile de la Moscova au răspuns câteva ore mai târziu: ”Protejarea intereselor poporului din Transnistria este o prioritate a Rusiei”, spune Ministerul rus de Externe, în timp ce șeful Comisiei pentru Afaceri Internaționale a Dumei, Leonid Slutsky, a catalogat rezoluția de azi a Congresului reunit la Tiraspol drept un „strigăt de disperare”.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News