În comunicatul transmis DefenseRomania, se precizează că România salută rezultatele negocierilor recente de la Riad privind încetarea focului și eforturile SUA în această direcție, ca un prim pas spre ajungerea la un acord de pace.
Obiectivul fundamental rămâne o pace justă și durabilă, în urma căreia Ucraina, susținută de toți aliații săi, să poată începe reconstrucția țării și refacerea economiei.
România, ca țară vecină, cu cea mai lungă graniță terestră și maritimă cu Ucraina, este direct interesată de încheierea războiului. Sprijinul nostru pentru Ucraina va continua, se mai arată în comunicatul dat publicității după încheierea CSAT.
Cooperarea transatlantică este vitală în acest proces. Negocierile de pace nu pot avea loc fără Ucraina și Europa.
Președintele interimar al României a prezentat membrilor Consiliului rezultatele discuțiilor de la Summitul de la Paris, dedicat Ucrainei, la care a participat pe 27 martie 2025.
Toți liderii prezenți au reafirmat continuarea susținerii financiare și militare pentru Ucraina și sprijinul ferm pentru o soluție negociată, care să conducă la o pace robustă, în interesul Ucrainei și al Europei.
Ca stat riveran la Marea Neagră, România urmărește cu maximă atenție toate discuțiile legate de armistițiu, monitorizarea acestuia și asigurarea siguranței navigației în zonă.
România își va aduce contribuția la acțiunile de monitorizare, prin infrastructura sa și alte capabilități.
Concomitent cu acțiunile de implementare a înțelegerii de armistițiu, ne vom coordona strâns cu aliații din regiune și din NATO în ceea ce privește aspectele legate de securitatea și siguranța navigației la Marea Neagră.
Întrucât aceste evoluții au impact și asupra Republicii Moldova, membrii Consiliului au discutat și despre sprijinul acordat în continuare pentru asigurarea viitorului european al acesteia.
În cadrul CSAT s-au discutat, de asemenea, măsurile pe care le vom continua la nivel național pentru gestionarea eficientă a efectelor situației din imediata noastră vecinătate, precum și acțiunile menite să consolideze contribuția la apărarea colectivă în cadrul NATO și la întărirea dimensiunii europene de securitate și apărare.
Este clar că trebuie să ne asumăm, împreună cu partenerii europeni, un rol mai important în menținerea păcii pe continentul european. Aceasta înseamnă că este necesar ca România să ia în calcul, în viitor, o creștere etapizată a procentului din PIB alocat cheltuielilor de apărare, fără a crea dezechilibre bugetare, utilizând în acest sens instrumentele europene.
Pentru a răspunde eficient noilor provocări geopolitice, este necesar ca România să adopte o strategie proactivă, consolidându-și, totodată, relația bilaterală cu SUA, în vederea menținerii unei prezențe militare americane consistente pe teritoriul României, esențială pentru interesele de securitate ale țării noastre.
O ”mini-corvetă” pentru consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic
Foto ilustrativ: Corveta Gowind 2500, imagine concept. Foto: Naval Group
În acest context de securitate, membrii Consiliului au analizat și aprobat, în ședința de astăzi, dotarea Forțelor Navale Române cu o navă nouă, de tip corvetă ușoară, capabilă să execute, în cel mai scurt timp, o multitudine de misiuni, în vederea inițierii demersurilor necesare de către Ministerul Apărării Naționale pentru realizarea achiziției.
Dotarea cu o astfel de navă va avea un impact semnificativ asupra flotei existente, fiind parte a programelor de modernizare și înzestrare aflate în diferite faze de derulare.
Armata României va continua să își concentreze eforturile strategice pentru consolidarea capacității de apărare la nivel național și aliat, în vederea descurajării și combaterii eficiente a tuturor tipurilor de amenințări clasice, asimetrice, hibride sau de altă natură.
Pe parcursul anului 2024, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a coordonat eforturile de consolidare a securității și apărării României. Deciziile Consiliului Suprem de Apărare a Țării au vizat:• creșterea coordonării bilaterale și aliate pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv prin dislocarea de forțe aliate pe teritoriul României;
• întărirea Parteneriatului Strategic cu SUA și aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul securității și apărării;
• analiza și armonizarea cadrului legislativ național, cu accent pe domenii esențiale, precum managementul crizelor, securitatea cibernetică și reziliența;
• sprijin multidimensional pentru Republica Moldova, adaptat provocărilor sale de securitate și stabilitate;
• adoptarea de măsuri suplimentare de sprijin pentru Ucraina, în conformitate cu deciziile aliate și angajamentele internaționale;
• adaptarea cadrului de planificare și implementarea unor măsuri operaționale pentru gestionarea eficientă a fluxurilor migratorii la frontierele României.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News