România a început instalarea conductei ce va aduce gaz din Marea Neagră, o operațiune tehnică în premieră după Revoluție

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Black Sea Oil & Gas
Sursă foto: Black Sea Oil & Gas

Grup Servicii Petroliere a anunţat în cursul zilei de ieri, alături de partenerii de la Black Sea Oil & Gas, începerea etapei de instalare a conductei de peste 120 de km, care va aduce gaze în România din platoul continental al Mării Negre.

Potrivit reprezentanţilor companiei, la intrarea în producţie, cantitatea de gaze exploatată va acoperi 10% din necesarul de gaze al României.

"Suntem hotărâţi să demonstrăm că energia din Marea Neagră este sursa creşterii economice româneşti. Încrederea pe care o primeşte GSP în dezvoltarea proiectului MGD dovedeşte, încă o dată, că experienţa noastră de peste 15 ani în proiecte majore de construcţii offshore ne defineşte ca un partener puternic şi consecvent. După 33 de ani, facem din nou istorie în Marea Neagră. Parteneriatul româno-american GSP-BSOG dezvoltă noua infrastructură de exploatare de gaze din offshore-ul românesc", a declarat Gabriel Comănescu, CEO şi preşedinte al GSP, citat de Agerpres.

Proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia - MGD, presupune operaţiuni tehnice dezvoltate în premieră în România după 1989. Acesta prevede o staţie de tratare a gazelor - la 2 km de ţărm, 4,3 km de conducte terestre, 121 km de conducte offshore, platforma de producţie ANA, cu 4 sonde (70 metri adâncimea apei), 18 km conducte conectoare între zăcămintele ANA şi Doina, sonda Doina (85 m adâncimea apei). Toate cele 5 sonde de producţie vor fi forate de GSP Uranus.

La evenimentul privind începerea instalării conductei au participat premierul Ludovic Orban, ministrul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciuca, ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, precum şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Adrian Zuckerman.

Proiectul MGD

 

Proiectul Midia Gas Development (MGD) este dezvoltat de compania americană Black Sea Oil & Gas, deţinută de Carlyle International Energy Partners şi BERD. Constructorul general al proiectului MGD este GSP.

Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia (Proiectul MGD) cuprinde zăcămintele de gaze Ana şi Doina (320 Bcf P50 resurse probabile) descoperite în anul 2007 respectiv 1995. Ambele sunt de vârstă Miocen şi Dacian superior cantonate în rezervoare constituite din nisipuri marine de adâncime mică, situate la aproximativ 120 km de ţărmul României, în zona cu apă de mică adâncime a perimetrului XV Midia unde adâncimea apei este de 70 de metri, precizează site-ul oficial al Black Sea Oil & Gas.

Proiectul MGD constă în săparea a cinci sonde de producţie (o sondă submarină la Doina şi patru sonde de producţie la Ana), un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina care va fi conectat printr-o conductă de 18 km la platforma de producţie monitorizată şi operată de la ţărm amplasată pe zăcământul Ana. O conductă submarină de 121 km va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, unde urmează 4,1 km de conductă subterană până la noua staţie de tratare a gazelor (STG). Gazele tratate vor fi livrate prin staţia de măsurare a gazelor localizată în perimetrul STG către Sistemul Naţional de Transport operat de Transgaz.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel