După cum precizează secretarul de stat din Ministerul Economiei, Daniela Niculescu, într-un scurt comunicat publicat pe pagina sa de Facebook, timp de 6 zile efectuează o vizită oficială în Turcia pentru a participa la o serie de întâlniri cu reprezentanţii ai unor companii turce producătoare de armament.
,,După realizarea unor scurte prezentări despre modul de organizare a industriilor de apărare din cele două ţări, am avut o discuție cu președintele Agenției Industriei de Apărare din Turcia, domnul profesor Ismail Demir, cu care am stabilit că este necesară îmbunătățirea modului de cooperare dintre industriile de apărare din cele două ţări, prin sprijinirea efectivă a companiilor pentru a putea dezvolta proiecte comune’’, a precizat secretarul de stat din Ministerul Economiei.
Oficialul român spune că interesul manifestat de companiile producătoare de armament din România şi Turcia în a identifica domenii în care să poată coopera în vederea îmbunatăţirii activităților și a portofoliilor de produse a fost foarte mare.
De asemenea, secretarul de stat din Ministerul Economiei, Daniela Niculescu, precizează că a cerut companiilor turce din domeniul apărării să împărtășească din experienţa lor în ceea ce privește fabricarea de pulberi explozive.
,,Am solicitat partenerilor din Turcia să ne împărtășească din experienţa lor în ceea ce privește fabricarea unor pulberi de calitate și a unor pulberi compozite’’, a precizat Daniela Niculescu.
Construcția unei fabrici de pulberi de la zero este una dintre investițiile prioritare pentru revitalizarea industriei naționale de apărare
DefenseRomania a scris în luna ianuarie că industria de apărare din România depinde de alte state în ceea ce privește pulberea și explozivul pentru a reuși să producă muniție iar acest lucru e una din marile vulnerabilități ale Armatei României.
Însă un exercițiu de imaginație în cazul unui ipotetic conflict ne-ar arăta că poate cea mai mare vulnerabilitate pe care ar avea-o România ar fi producția de pulbere. Practic depindem pentru a produce muniție de alte state precum Bulgaria și, mai grav, Serbia (stat care nu doar că nu e membru NATO, dar e și apropiat de Federația Rusă).
Amintim că fabricile din Romarm, Fabrica de Pulberi S.A. Făgăraș și Pirochim Victoria, pe vremuri, produceau pulberi și explozivi, atât pentru utilizări militare cât și pentru minerit.
La începutul acestui an, în luna februarie, ministrul Economiei, Florin Spătaru, spunea că industria de apărare are nevoie de investiţii strategice, dacă ne dorim ca acest sector să fie competitiv şi performant, iar printre altele, construcția unei fabrici de pulberi de la zero este una dintre investițiile prioritare pe care acesta şi le doreşte în calitate de ministru.
La momentul respectiv, Florin Spătaru precizat că a fost alocat un buget mai mare în comparaţie cu anii precedenţi pentru acest sector industrial.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News